Veste uriașă pentru români: euro ar putea să nu mai conteze la...

Veste uriașă pentru români: euro ar putea să nu mai conteze la...

Consumatorii vor fi protejați de devalorizare

Actul normativ are în vedere orice alte plăți, încasări, transferuri, operaţiuni în conturi curente şi altele asemenea care decurg din vânzări de bunuri şi prestări de servicii între rezidenţi, inclusiv din împrumuturi, credite, leasing, asigurări, service, transporturi de mărfuri sau de pasageri, coletărie, mesajerie sau poştă, indiferent dacă sunt consemnate sau nu prin facturi.

„În vederea acoperirii riscului normal de devalorizare a valorii monedei naţionale (leul) faţă de orice monedă străină de referinţă, precum şi a riscului de inflaţie, prestatorii de servicii sau furnizorii de utilităţi pot negocia cu beneficiarii mecanisme de consolidare sau de indexare în valută a plăţilor periodice rezultate din contract. Cursul de referinţă a leului faţă de moneda străină de referinţă nu poate fi mai mare decât cursul BNR din data plăţii efective. În contractele care se derulează pe perioade mai mari de 5 ani sau pe perioade nedeterminate, riscul anormal se suportă de ambele părţi. Se consideră că este anormal riscul contractual care rezultă din: a) depăşirea cu mai mult de 20% a cursului de schimb al monedei naţionale (leul) faţă de moneda străină de referinţă din data încheierii sau a perfectării raportului juridic; b) depăşirea cu mai mult de 50% a ratei anuale a inflaţiei, corespunzătoare datei încheierii sau perfectării raportului juridic", se arată în proiectul legislativ.

Senatorul mai propune ca în cazul în care consumatorii nu pot suporta volumul de plăți, din cauza devalorizării monedei naţionale sau a majorării ratei anuale a inflaţiei, prestatorul de servicii va face o propunere, în scris, pentru reeşalonarea sau refinanţarea contractelor în raport cu veniturile beneficiarului şi cu gradul său maxim de îndatorare.

Ne puteți urmări și pe Google News