Programul Visa Waiver. Jocurile neștiute din spatele suspendării României

Programul Visa Waiver. Jocurile neștiute din spatele suspendării RomânieiVisa Waiver pentru români. Sursa foto: MAE

Kelemen Hunor a vorbit despre schimbările semnificative din politica de imigrație a Statelor Unite. Președintele UDMR crede acestea nu se limitează doar la suspendarea includerii României în programul Visa Waiver, ci fac parte dintr-o strategie mai amplă.

Kelemen Hunor a evidențiat necesitatea ca România să demonstreze, prin date statistice clare și o comunicare tehnică eficientă, că îndeplinește toate cerințele impuse de acest program.

"Nu e România doar pe acea listă"

De asemenea, loderul UDMR a remarcat dificultățile existente în relațiile politice dintre România și SUA, care complică procesul de integrare.

"În Statele Unite, aţi văzut, în politica de imigraţie, este o schimbare radicală. Nu ţine de România. Asta înseamnă verificări, înseamnă chestiuni tehnice, vom vedea.

Eu sper că, dacă nu reuşim 31 martie, măcar este un termen predictibil pentru noi şi pentru toată lumea, că nu e România doar pe acea listă, deci nu ţine de noi.

Şi acest lucru înseamnă şi o comunicare cu administraţia Statelor Unite, măcar la nivel tehnic, că la nivel politic deocamdată văd că nu prea reuşim", a afirmat Kelemen Hunor.

Kelemen Hunor a criticat abordarea statului român și a descoperit o greșeală strategică majoră făcută în ultimii ani, anume concentrarea exclusivă pe relațiile cu democrații, ignorând importanța colaborării cu Partidul Republican.

Kelemen Hunor,

Kelemen Hunor. Sursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

Greșeala autorităților de la București

El a subliniat că relațiile personale și prioritizarea intereselor naționale sunt esențiale pentru succesul diplomatic al României.

În opinia sa, statul român trebuie să redefinească prioritățile și să adopte o strategie mai bine conturată, care să includă relații echilibrate cu ambele partide politice din SUA.

"Statul român a greşit, că nu s-a ocupat să aibă relaţii şi cu republicanii. Au pus ai noştri toate cărţile pe un singur cal, dacă pot să mă exprim aşa.

După 20 noiembrie, trebuiau imediat discuţii cu echipa lui Trump, din partea lui Iohannis, din partea celor de la Externe şi aşa mai departe.

Este inacceptabil să nu ai discuţii cu echipa care câştigă alegerile, să nu cauţi până în 20 ianuarie, că totuşi era o perioadă de două luni de zile, când puteai să stabileşti aceste relaţii dacă doreai.

Am impresia că noi am rămas ca şi căprioara când vine în faruri - blocaţi în mijlocul drumului", a mai adăugat Kelemen Hunor.

Recomandările noastre