Evenimentul de la Castelul Bran a fost unul exclusivist, iar măsurile de securitate au fost stricte. Doamnele au purtat rochii de epocă, în timp ce domnii au optat pentru costume înfricoșătoare.
Brașovul a fost, pentru câteva ore, gazda unora dintre cei mai bogați oameni ai lumii. Înainte să-l cunoască pe „Dracula“, la Castelul Bran, invitații lui Elon Musk s-au plimbat prin centrul istoric al orașului. Îmbrăcați lejer și cu zâmbetul pe buze, bogații planetei s-au bucurat de vremea bună și de peisajele de toamnă. Apoi au luat prânzul la restaurantul Prato, din centrul Brașovului. Localul a fost închiriat specal pentru invitații lui Elon Musk. Oaspeții s-au delectat cu un mix de salamuri italienești, brânzeturi de lux, paste, dar și fructe proaspete.
Film de groază
Odată cu lăsarea serii, toți s-au pregătit pentru petrecerea de Halloween. Rând pe rând, invitaţii au sosit la Castelul Bran, care a fost închiriat special de Elon Musk. Doamnele au purtat rochii elegante de epocă, în timp ce domnii și-au vopsit fețele și au optat pentru costume mai înfricoșătoare. Înainte de marea petrecere, invitații au luat cina la un restaurant din apropierea castelului.
Petrecerea nu a fost una obișnuită. Invitații au fost conduși în castel de 20 de ghizi deghizați în călugări. Elon Musk a angajat și un regizor venit special de la Hollywood care a pregătit party-ul din castel. Practic, invitații au fost actori într-un film de groază, pentru ca totul să fie cât mai autentic, potrivit cancan.ro.
Român invitat la petrecere
Printre invitații lui Elon Musk s-au numărat cofondatorul Google, Larry Page, fondatorul PayPal, Peter Thiel, fondatorul Google, Sergey Brin și mulți alți miliardari ai lumii. La petrecere au participat și actori celebri de la Hollywood. S-a spus că la eveniment va fi și Angelina Jolie, însă nimeni nu a văzut-o pe actriță. Nici Elon Musk nu a fost surprins în vreo fotografie.
Printre puținii români care au participat la petrecerea de Halloween de la Bran s-a aflat Ovidiu Toma, CEO-ul CryptoDATA, companie românească ce activează în domenii precum securitatea cibernetică, telecomunicații criptate și inteligență artificială pentru a oferi soluții IT cu ajutorul tehnologiei Blockchain. Este ginerele lui Ioan Niculae, unul dintre cei mai bogați oameni din România. El are colaborări și cu omul de încredere a lui Musk, Martin Eberhard, co-fondatorul Tesla.