Prognoza meteo, 17 iunie. Vremea va fi instabilă. ANM a emis avertizări de ploi torențiale

Prognoza meteo, 17 iunie. Vremea va fi instabilă. ANM a emis avertizări de ploi torențiale Sursa foto: Sergii Petruk | Dreamstime.com

Meteorologii au emis prognoza pentru ziua de sâmbătă, 17 iunie. Vremea va fi în general instabilă și sunt anunțate ploi în majoritatea teritoriilor. Rămân în vigoare avertizările de cod roșu de ploi abundente și cod portocaliu și galben de instabilitate atmosferică.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza pentru sâmbătă, 17 iunie. Temperaturile maxime ale zilei se vor situa între 19 și 30 de grade, iar minimele între 12 și 20 de grade Celsius.

Vremea va fi în general instabilă. Cerul va fi mai mult noros în Oltenia, Banat și Crișana. În aceste regiuni sunt anunțate ploi, cantitatea de apă acumulată ajungând la 15 - 25 l/mp și pe alocuri peste 30 - 30 l/mp. Aversele vor fi însoțite de descărcări electrice și pe arii restrânse va cădea grindina.

Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări pe perioada ploilor.

Ne puteți urmări și pe Google News

ANM a emis avertizări de cod roșu de ploi abundente

Sâmbătă, 17 iunie, se menține în vigoare codul roșu de averse torențiale și abundente. Acesta rămâne valabil până la ora 12:00 și vizează județele Mehedinți, Caraș-Severin și zona de munte a județelor Gorj și Hunedoara.

În județele Mehedinți, Caraș-Severin și zona de munte a județelor Gorj și Hunedoara, vor fi averse torențiale și abundente. În intervale scurte de timp și prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 50…70 l/mp și izolat vor depăși 80 l/mp.

Tot până la ora 12:00 vor fi în vigoare și avertizările de cod portocaliu și galben de instabilitate atmosferică accentuată. Codul portocaliu vizează jumătatea de vest a Olteniei, sudul Banatului, zona Carpaților Occidentali, nordul Carpaților Orientali și vestul Carpaților Meridionali. ANM anunță ploi torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 30…40 l/mp și izolat de peste 50 l/mp.

Codul galben vizează Crișana, nordul Banatului, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei, nord-vestul Moldovei și estul Olteniei. Instabilitatea atmosferică se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.

Cum va fi vremea sâmbătă, 17 iunie, în Capitală, la munte și pe litoral

În București vremea se va menține calde, cu temperaturi maxime cuprinse între 22 și 29 de grade Celsius. Minimele zilei se vor situa între 15 și 17 grade Celsius. Potrivit prognozei ANM, vrea va fi instabilă în prima parte a zilei, fiind posibile ploi slabe, de scurtă durată.

Vremea la munte va fi instabilă, cu un cer mai mult noros pe tot parcursul zilei. Sunt anunțate averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat ar putea avea loc căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare vor fi cantităţi de apă de 20...25 l/mp şi pe alocuri peste 30...40 l/mp.

Pe litoral vrea se va menține frumoasă, cu un cer variabil. După-amiaza vor avea loc înnorări și sunt anunțate condiții de ploaie și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime ale zilei se vor situa între 24 și 27 de grade, iar minimele între 18 și 20 grade Celsius. Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 21 şi 23 de grade.