În societate ne lovim la tot pasul de măști și din ce în ce mai rar de oameni autentici. Nu este grav să purtăm o „mască” a unei personalitați difcile sau conflictuale din noi ci mai degrabă să ne identificăm cu ea și să devină parte din noi.

Oamenii falși transformă viața celor din jur într-un calvar și de cele mai multe ori nici nu ne dăm seama ce naiba se întâmplă de lucrurile ne scapă de sub control.

Este alegerea fiecăruia cum se poziționează în relația cu acești oameni însă pentru început trebuie să-i identificăm înainte de a ne determina să considerăm că avem o problemă. Iată câteva aspecte care ar trebui să ne dea de gândit atunci când interacționăm cu oamenii falși:

Falsitatea. Oamenii falși vorbesc despre falsitatea oamenilor de care sunt înconjurați. Pentru a identifica la cei din jur această trăsătură trebuie să existe în propria persoană. Dacă nu ne identificăm cu ceva, ne este greu să intentificăm în cei din jur. Cu alte cuvinte, dacă suntem tentați să spunem ceva rău despre cineva, acel defect este într-o oarecare măsură prezentă și în noi.

Bârfa. Oamenii falși își petrec o mare parte din timp bârfindu-i pe cei din jur și, ca și cum nu ar fi suficient, au de cele mai multe ori impresia că sunt și ei bârfiți de alții. Atunci când plimbă vorba de colo-colo nu fac altceva decât să încerce să-și „cumpere” interlocutorii cu informațiile pe care le știu, pentru a arăta că le pasă de aceștia. Încurajează bârfele și nu are puterea să spună NU acestor informații pentru că se simt mai puternici atunci când dețin informații.

Minciuna. În cazul acestei tipologii de oameni, minciuna este o unealtă cu care „croșetează” propria viziune asupra unor aspecte din viață. Câteodată nici nu stii ce e mai grav: că ești mințit sau că cel care te minte crede că poți fi atât de ușor de manipulat prin minciuni, jignidu-ți inteligența.

Dependenți de atenție. Ca o formă de narcisism, aceștia au senzația că lumea trebuie să se învârtă în jurul lor, că ceea ce fac ei este cel mai corect, că ceea ce gândesc ei este adevărul absolut, că deciziile lor sunt cele mai corecte și așa mai departe, pentru că la baza perfecțiunii lor stă de fapt nevoia lor de a fi în centrul atenției.

Victimizarea. Persoanele false ajung să se victimizeze atunci când nu mai știu cum să gestioneze haosul pe care singuri și-l creează. Victimizarea pe de o parte are ca țintă atragerea atenției celor din jur și pe de altă parte nevoia de a manipula situațiile în favoarea sa. Cu alte cuvinte, persoanele false nu își asumă nicio vină și mereu se poziționează în rolul victimei. Această situație îi pune pe cei jur în situația de a fi mereu vinovați de ceva.

Propria imagine. Nu este un secret pentru nimeni că persoanele false au grija de propria imagine. Imagine care și-o „cumpără” cu haine scumpe, mașini scumpe, vacanțe scumpe și orice alceva ce poate fi cumpărat cu bani. Aceștia au nevoie de un ambalaj frumos care să compenseze „hăul” din interior. Carențele personale fie de cunoștințe sau de natură emoțională și chiar fizică ajung să le complexeze și atunci simt nevoia să-și „modeleze” propria imagine pentru a ajunge acolo unde își doresc.

Interesul poartă fesul. Oamenii falși știu să își urmărească interesul și atunci își aduc aminte că pot fi și prietenoși sau drăguți. Sunt acele persoane care își aduc aminte că exiști când au nevoie de ceva.

Falsitatea se învață. Fie din familie, fie din societate și chiar din proprie convingere, de exemplu, atunci când avem senzația la un moment dat în viață că cei buni sunt luați de proști sau atunci când considerăm că valorăm prea puțin și trebuie să jucăm un rol pentru a fi percepuți de cei din jur ca fiind mai buni sau mai deștepți.

De cele mai multe ori, oamenii care au experimentat falsitatea au nevoie de afecțiune și de sprijin psihoterapeutic atunci când își dau seama că nu sunt pe drumul cel bun și vor să se schimbe. Falsitatea, cu tot ce stârnește ea în noi, este în esență o alegere… proastă!