Deciziile cu privire la relaxarea măsurilor impuse în pandemia de COVID-19 au fost mereu criticate de către Octavian Jurma. Cercetătorul susține că guvernul a decis ridicarea restricțiilor mult prea devreme, însă de data aceasta vorbim despre o perioadă în care numărul de noi cazuri este în creștere.
Octavian Jurma pune din nou autoritățile la zid. Cercetătorul susține că nerăbdarea guvernului de a relaxa măsurile va veni cu un număr și mai mare de infectări. Dacă până acum au decis relaxări destul de devreme, de data aceasta nici măcar nu am ieșit din valul cinci. În plus, anti-vaccinarea prezentă la noi în țară va produce o ruptură cu Europa, unde statele au campanii de imunizare serioase, iar rata este mult mai mare comparativ cu România, susține specialistul.
„Aceasta saptamana vine cu un contrast izbitor intre nerabdarea pandemiei de a ne infecta in masa si nerabdarea autoritatilor de relaxa putinele masuri care au mai ramas active in fata valului 5-Omicron.
Daca anul trecut politicienii au asteptat pana la iesirea din valul 3 inainte de a anunta sfarsitul pandemiei, anul acesta suntem anuntati ca s-a terminat pandemia inainte de a depasi varful valului 5-Omicron.
Faptul ca in acest val Presedintele Iohannis nu si-a mai exprimat ingrijorarea si nu a mai convocat o sedinta care sa adopte masuri de limitare a infectarilor este ingrijorator si poate semnala depasirea etapei de negationism din valul 4-Delta si trecerea la o noua etapa, pe care o putem numi infectionism.
Un alt contrast puternic este intre consensul social pro-vaccinare care s-a format in occident si cel anti-vaccinare care s-a format in Romania. Aceasta va pune adesea romanii in conflict cu regulile din vest atunci cand ies din tara, asa cum a aflat si romanul nostru in Italia. Este prima fractura greu reversibila intre Romania si Uniunea Europeana, care va fi puternic exploatata politic de partidele si politicienii anti-UE si pro-Rusia.
Confuzia este maxima in aceasta perioada pentru ca reguile par sa se schimbe zilnic nu saptamanal”, a scris specialistul într-o postare pe pagina personală de Facebook.
Octavian Jurma nu neagă finalul pandemiei de COVID-19
Octavian Jurma susține că este posibil ca pandemia să fie la final de data aceasta, însă este oricum mult prea devreme pentru a relaxa măsurile impuse în perioada pandemiei provocate de virusul SARS-Cov-2.
„Poate ca pandemia e totusi gata de data asta. Odata ca niciodata vom avea si ultimul val. Chiar si atunci e frivol sa sarbatorim cand valul de spitalizari si valul de decese sunt abia la inceput. Nu putem astepta cu petrecerile pana trec procesiunile mortuare?
Dar poate ca intram intr-o noua etapa a filozofiei de sanatate publica (pe baza careia se formuleaza si politica de sanatate publica) in care infectarea este pusa pe picior egal cu vaccinarea”, a completat Octavian Jurma.
Cercetătorul mărturisește că nu suntem învinși de pandemie, ci de „negaționismul devenit politică”. Jurma a ținut să aducă laude presei, care a continuat să raporteze situația corect și echilibrat în toată această perioadă.
„Din fericire rezistenta este o optiune puternica si viabila pentru ca nu suntem singuri si nu suntem putini. Adevarul rostit de unul e mai puternic decat minciuna rostita de o mie.
O mare parte din presa a continuat sa raporteze corect si echilibrat in toata aceasta perioada, exista politicieni si functionari care continua sa puna datoria fata de oameni si tara mai presus decat cea fata de partid”, a mai precizat Octavian Jurma.