Cluj. Profesorul clujean Adrian Papahagi o acuză pe profesoara Mihaela Miroiu de la SNSPA că a încercat să-i afecteze reputația academică, adresând o plângere la Universitatea Babeș-Bolyai în legătură cu anumite postări scrise de el pe Facebook.
Papahagi subliniază că pe doamna Miroiu o deranja vocea unui conservator precum el, care adesea ironizează aberațiile genderiste promovate de ea.
Adrian Papahagi, atac la adresa profesoarei Mihaelei Miroiu
Totuși, evidențiază profesorul clujean, aceasta nu s-a arătat nici pe departe la fel de deranjată de hărțuirile sexuale ce aveau loc sub supravegherea ei la SNSPA, despre care studentele i s-au plâns.
„O singură persoană din România a încercat să-mi închidă gura pârându-mă la universitatea mea (UBB) pentru postări polemice pe Facebook. O cheamă Mihaela Miroiu și trece drept cea dintâi dintre feministele nației.
Din fericire, în universitatea mea nu domnește tirania cancel/woke/pc, iar delațiunea ridicolă a doamnei Miroiu nu a avut nicio urmare”, a scris profesorul Adrian Papahagi.
Cadrul academic a continuat pe Facebook scriind că în aceste momente e încercat de o mare satisfacție, mai ales când vede cum ies la iveală „ipocrizia și necinstea morală” Mihaelei Miroiu.
Mihaela Miroiu, acuzată că știa de abuzurile de la SNSPA
După ce profesoara Mihaela Miroiu de la SNSPA a afirmat că nu avea cunoștință despre abuzurile sexuale comise de sociologul Alfred Bulai, foștii studenți au acuzat-o de minciună și au susținut că ea a fost informată direct despre incidentele care au avut loc în cadrul instituției.
„Și am venit și v-am spus, tremurând, cum Pieleanu îmi face avansuri de câteva luni, și cum risc să nu pot intra în examenul de licență din cauza lui. Și asta pentru că i-am refuzat avansurile. Eram în primii zece studenți din an, bursieră în toți cei patru.
Mi-ați cerut răgaz să vorbiți cu el, apoi mi-ați spus că trebuie să merg să rezolv asta între patru ochi, că nu puteți interveni în relația profesor și student. Și lumea mea s-a prăbușit”, e mărturia unei foste studente.