România. În timp ce profesorii din sistemul de stat adesea își exprimă nemulțumirea față de salariile primite, cei care lucrează în învățământul privat beneficiază de remunerații considerabil mai atractive.
În ultimii ani, au fost înființate numeroase grădinițe, școli private și instituții de tip before & after school, care creează anual peste 7.000 de locuri de muncă și atrag aproximativ 350.000 de aplicații.
Salarii atractive pentru cei din învățământul privat
În prezent, există mai mult de 700 de locuri de muncă în sectorul educației. Conform datelor eJobs, majoritatea angajatorilor sunt în căutare de educatori, învățători, profesori de limbi străine și asistenți medicali.
Roxana Drăghici, Head of Sales al platformei de recrutare, afirmă că în orașele mari s-a dezvoltat o piață competitivă pentru acest domeniu, inclusiv din punct de vedere salarial.
Aceasta se datorează numărului tot mai mare de instituții de acest tip, în timp ce numărul de candidați eligibili rămâne insuficient.
De asemenea, în învățământul privat, retenția de personal este crucială, iar angajatorii sunt atenți la pachetele pe care le oferă pentru a atrage și menține candidații.
„Spre exemplu, numărul de zile de concediu poate ajunge şi la 40 pe an, acesta fiind un beneficiu extra care se adaugă altora precum bonuri de masă ori cursuri de formare şi certificare profesională”, a spus aceasta.
Cât câștigă un educator sau un profesor
De exemplu, un educator angajat într-o grădiniță privată din București poate câștiga între 4.000 și 5.000 de lei lunar, în timp ce un asistent educator are un salariu situat între 3.500 și 4.000 de lei pe lună.
În plus, un asistent medical într-o grădiniță privată are un salariu mediu de 3.500 de lei net pe lună, în timp ce un psiholog poate câștiga până la 4.000 de lei.
Salariile pot varia în funcție de experiența și certificările profesionale ale candidaților.
Cele mai mari salarii se regăsesc în București, iar în orașele mai mici, veniturile sunt cu aproximativ 25% mai mici comparativ cu cele din Capitală.
Un profesor cu experiență din învățământul privat poate lua și 8.000 de lei
În școlile private, salariile variază în funcție de nivelul de învățământ.
De exemplu, un învățător debutant câștigă în jur de 4.000 de lei pe lună, dar pentru cei cu cel puțin 5 ani de experiență, salariul poate depăși 5.000 de lei.
În cazul profesorilor de gimnaziu, venitul lunar se situează între 5.000 și 8.000 de lei, în funcție de vechime și de specializarea acestora.
„Deşi vorbim despre joburi care se adresează atât candidaţilor entry level, cât şi celor cu experienţă, angajatorii au o serie de cerinţe destul de specifice, precum studii universitare absolvite sau în curs de absolvire, studii psihopedagogice absolvite, dar şi o serie de soft skills necesare atunci când lucrezi cu copiii, precum empatie, bune abilităţi de comunicare cu copiii şi cu părinţii şi răbdare”, a mai explicat reprezentata eJobs.