Procurorul DNA, acuzat cu probe scrise că îi făcea avansuri și o hărţuia pe o femeie însărcinată

Procurorul DNA, acuzat cu probe scrise că îi făcea avansuri și o hărţuia pe o femeie însărcinată

Caz incredibil la Timişoara. O femeie, însărcinată în luna a opta, a depus zilele trecute o sesizare de neimaginat împotriva unui individ care este procuror DNA. Asemenea fapte ca cele demonstrate de mesajele magistratului nu le poate comite decât un obsedat sexual, cu grave probleme psihice.

Etapa a doua, mult mai agresivă, a demonstrat că în august nu fusese o întâmplare trimiterea mesajului obscen. Că individul îşi alesese victima. De astă dată, mesajele, expediate de pe o reţea de socializare sub numele „Mădălina”, conţinea date personale care dovedeau că acela care se ascundea sub pseudonimul Mădălina îşi cunoştea foarte bine victima. Nu mai era o întâmplare. De astă dată, mesajul conţinea şi o ameninţare, care parţial l-a şi dat de gol pe făptaş. Ameninţarea se referea la cineva din familia victimei. „Mesajul ameninţa că nu ar fi bine să ne referim la trecut. Era vorba despre socrul meu, care în anul 2017 a avut un dosar penal, instrumentat de acest procuror, Lucian Dolcu, care a fost inclusiv procuror de şedinţă. La asta se referea ameninţarea cu trecutul. Atunci ne-am dat seama că este vorba despre cineva care ne cunoaşte bine şi care ar putea lucra în domeniul justiţiei” – ne-a declarat în exclusivitate soţul victimei.

 

Etapa a treia a constituit şi capcana în care a căzut procurorul DNA. O capcană simplă, dar extrem de eficientă. A continuat să transmită mesaje obscene către femeia însărcinată. Descriindu-i chiar scene pe care le visează să le facă împreună, cu ea gravidă. A scăpat însă, printre aceste perversiuni şi un element important pentru identificare. I-a spus că nu o să o ducă la un hotel sau motel. Un astfel de loc este pentru o informatoare şi colaboratoare. Că pentru a-şi dezlănţui fanteziile sexuale cu ea, o să o ducă într-un loc frumos.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Atunci am intuit că este cineva din  zona justiţiei. Mai exact a anchetei. Deja ţineam telefonul ascuns de fetiţă şi stocam toate acele mizerii, pentru a le avea probe. Am decis, împreună cu soţia, să-l identificăm. Aveam o cale simplă. Să-i dăm numărul de telefon şi să-l rugăm să ne sune de pe telefonul lui. Ceea ce s-a şi întâmplat” – ne declară în exclusivitate, soţul victimei.

  

Procurorul a căzut în capcană. Pe data de 24 septembrie, a sunat de pe telefonul său pe cel al femeii. Aceasta, i-a cerut să vorbească, dar prin apel video. Şi… stupoare! În imagini se vedea figura procurorului Lucian Dolcu şi un colţ din biroul său de la DNA. Pentru a fi mai convingător şi pentru a o impresiona pe femeie, i-a mai trimis şi alte imagini, cu el în sediul DNA Timişoara. Inclusiv în dreptul siglei.