Alexandra Tomescu, în vârstă de 36 de ani, este procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, iar de aproape un an a început să se specializeze în ceea ce înseamnă abuzul comis asupra minorilor.

Procurorul Alexandra Tomescu a declarat că a fi anchetator în astfel de cauze necesită multă dăruire și rezistență la stres. Primele audieri au ieșit ca la carte, iar poveștile triste pe care le auzea o revoltau, dar nu simțea neputință sau vreun dezgust față de ce se întâmplă în sistem.

Momentul de cotitură pentru Tomescu a fost dosarul unei tinere violate de tatăl vitreg, pe care un alt procuror l-a clasat.

„Momentul de cotitură a fost contactul meu cu, să-i spunem X, o minoră de 17 ani, care a reclamat în urmă cu patru ani un viol comis de tatăl său vitreg asupra sa, iar în urma cercetărilor efectuate în cauza respectivă, de către un coleg, se dispusese soluţia clasării. N-o să intru în detalii, dar ulterior redeschiderii urmăririi penale în dosarul respectiv şi după ce dosarul a ajuns la mine, am luat legătura cu persoana vătămată X”, a precizat procurorul.

Tomescu a mai precizat că tânăra a venit însoțită de mama ei la audiere, în sala special amenajată pentru audierile minorilor. Ea a precizat că fata  i-a relatat, totul, cu pauze de 20 de secunde.

Ne-a reproşat, nouă, procurorilor că i-am distrus viaţa, că n-am crezut-o, că am umilit-o

„Eram un simplu spectator la o poveste ce s-a derulat timp de mai multe luni în tăcere, singurătate şi fără ca nimeni din jur să intuiască ce se întâmpla, şi mai apoi s-o creadă. A fost istovitor pentru amândouă, i-am şi spus în timpul audierii, când o mai încurajam ca să nu se blocheze că şi mie mi-e greu să o ascult, darămite ei să vorbească. Era prima fată care a plâns toată audierea, era un plâns înecat, fără suspine şi fără grimasă, îşi ştergea lacrimile din barbă, nu de pe obraji, era clar că făcea un efort deosebit să-şi amintească după atâţia ani de tot răul ce i se întâmplase, rau la care adulţii au fost spectatori până atunci şi n-au făcut decât să se acopere de acte sau să simuleze interesul”, a mai spus Alexandra Tomescu.

După ce audierea s-a încheiat, un incident a făcut-o pe procuroare să-și dea seama că rolul ei în toată această poveste nu este degeaba.

„După ce am terminat această audiere, am condus-o pe scări să mai vorbim şi să încerc să o scot din stare, dar cum vorbeam eu acolo, atentă la ea, la un moment dat m-am împiedicat, iar ea m-a tinut de mână şi mi-a zis şoptit cu îngăduinţă „Am încredere în tine!”. Pentru un moment inima mi s-a oprit şi am simţit că nu suntem chiar degeaba acolo. A avut încredere şi am reuşit să facem treabă, dosarul este acum în instanţă”, a mai spus procurorul.

Ne interesează criminalii în serie, ucigaşii de trupuri, nu ucigaşii de suflete

Cu toate acestea, Alexandra Tomescu a afirmat că în ciuda acestei condamnări, rănile fetei vor rămâne, în condițiile în care chiar dacă există legi care spun că o persoană agresată sexual poate să facă terapie, persoanele vătămate nu au acces la nimic.

„Ce nu v-am spus de la început este că X a fost prima victimă a agresorului, dar după ea, la trei ani distanţă, în 2021 a urmat Y. Ce avem noi aici este un caz de violator în serie. N-are rost să căutăm definiţii pompoase, toţi ne-am săturat de teorii, de statistici, de numărătoare. Da, X şi la 3 ani distanţă Y au fost victimele aceluiaşi călău, pe care eu îl denumesc violator în serie. Poate dacă se făcea treabă în primul dosar Y era acum nevătămată, poate, de fapt cel mai probabil”, a mai scris magistratul în mesajul său.

Totodată, Alexandra Tomescu a vorbit și despre fotografia unei campanii împotriva abuzurilor asupra minorilor cu o mână de adult peste gura unui copil.

„Mâna aceea nu este doar a agresorului, este a părinţilor care nu sesizează, a vecinilor care trec nepăsători, a celor din poliţie, din parchete, din DGASPC-uri, este mâna tuturor celor care cu cealaltă mână îşi astupă urechile. (...) În aproape toate cazurile copiii cu care am interacţionat mi-au relatat că adulţii le-au spus că nimeni n-o să-i creadă, că nu există probe, mulţi au ezitat să sesizeze abuzurile tocmai din acest motiv, iar o mare parte din ei au dezvoltat traume şi uneori au avut tentative de suicid. Cu fiecare dosar pe care îl tratăm la fel ca pe oricare altul nu facem decât să încurajăm agresorii şi în final să-i transformăm prin inacţiunea noastră în violatori în serie”, a conchis Alexandra Tomescu, potrivit juridice.ro.