Procurorii lui Augustin Lazăr continuă ancheta în dosarul OUG 13

Procurorii lui Augustin Lazăr continuă ancheta în dosarul OUG 13

Procurorii Ministerului Public au anunțat, într-un comunicat de presă, că vor continua ancheta privind modul în care a fost făcută OUG 13. Anchetatorii susțin că verifică, in rem, săvârșirea unor fapte penale ca: sustragerea sau distrugerea de înscrisuri, fals intelectual.

Având în vedere solicitările primite din partea mass-media referitoare la cursul cauzei cunoscută generic sub denumirea de “OUG 13”, în contextul publicării motivării Deciziei Curții Constituționale nr. 68 din 27 februarie 2017, precum și unele speculații apărute în spațiul public pe aceeași temă, Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să facă următoarele precizări:

”Cauza se află pe rolul Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, investigația este în curs și privește următoarele fapte prevăzute de legea penală: sustragerea sau distrugerea de înscrisuri, fals intelectual.

Dosarul a fost înregistrat la Secția de urmărire penală și criminalistică ca urmare a declinării acestuia de către Direcția Națională Anticorupție. Această structură a fost investită cu o cauză privind săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penală, respectiv: favorizarea făptuitorului; prezentarea cu rea-credință de date inexacte, Parlamentului sau Președintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârșirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului, prev. de art. 8 alin 1 lit. b din Legea 115/1999; sustragerea sau distrugerea de înscrisuri; sustragerea sau distrugerea de probe ori înscrisuri; fals intelectual.

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit dispozițiilor legale, procurorul are obligaţia de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei pe care a fost investit să o soluționeze, controlul asupra actelor și măsurilor dispuse de către procuror fiind realizat de către instanța de judecată”, se arată în cominicat.