Procesiuni cu icoane făcătoare de minuni de Izvorul Tămăduirii. Ce este absolut interzis să faceți în această zi

Sursa:doxologia.ro

Izvorul Tămăduirii se celebrează, vineri, 29 aprilie. La câteva mănăstiri din Neamţ vor fi procesiuni cu icoane făcătoare de minuni. Una dintre ele este icoana Sfintei Ana despre care se spune că „scoate diavolii din oameni, vindecă bolnavii, dă rod pântecelor sterpe şi alungă seceta“. În această zi tradiția spune că nu trebuie să muncim, ci să mergem la biserică și să bem apă sfințită.

Izvorul Tămăduirii mai este cunoscută și ca ziua în care se sfințesc apele. Credincioșii pot participa, în județul Neamț, la procesiunile de la mănăstirile Horaiţa, Horăicioara şi la Bistriţa, acolo unde icoana Sfintei Ana protejează lăcașul de aproximativ 600 de ani. A fost pictată de doi călugări din părţile Ierusalimului între anii 1150-1250. Icoana o înfăţişează pe Sfânta Ana ţinând în braţe o copilă, nimeni alta decât fiica sa, Sfânta Fecioara Maria.

„În trecut, icoana era adesea scoasă în procesiune, prin orașe, prin sate, peste țarini și ogoare. Și, în urma rugăciunilor săvârșite de preoți și credincioși, Dumnezeu, se milostivea și dădea ploaie pământurilor însetate, își amintește ierodiaconul Vasile de la Mănăstirea Bistrița potrivit doxologia.ro.

Nu îndeplinește dorințe

Icoana făcătoare de minuni a Sfintei Ana a fost dăruită, în anul 1401, Doamnei Ana, soţia voievodului Alexandru cel Bun, de către împărăteasa Irina (Ana), soţia împăratului bizantin Manuel al II-lea Paleologul şi de către patriarhul Matei al Constantinopolului.

„Din păcate, mai sunt și asumări deviate ale cinstirii icoanei Sfintei Ana, în sensul că unii înțeleg că, dacă vor trece de trei ori pe sub icoana Sfintei Ana, dorințele li se vor împlini într-un mod automat, ca în urma unei lovituri de baghetă magică.

Or nu se întâmplă așa. Noi, când venim în fața icoanei Sfintei Ana, ne amintim de viața ei sfântă, de virtuțile ei, prin care ea s-a înscris în memoria lui Dumnezeu și în memoria noastră", mai spune ierodiaconul.

Tradiții de Izvorul Tămăduirii

În ziua în care se celebrează Izvorul Tămăduirii nu se muncește. Oamenii merg la biserică unde preoții sfințesc apa. Credincioșii iau Aghiasma Mică din care pot bea tot anul. Tradiția mai spune că aceia care mor în această zi ajung direct în Rai. O veche superstiție mai spune că aceia care sunt bolnavi şi beau agheasmă dimineaţa, înainte de micul dejun, se însănătoșesc.

Potrivit tradiției populare, cei care muncesc în această zi, precum și gospodinele care spală, calcă sau cos, nu vor avea spor tot anul, iar treburile pe care le au de făcut nu se vor mai termina niciodată.

Se mai spune că fântânile care sunt sfințite sau binecuvântate în ziua de Izvorul Tămăduirii nu vor seca niciodată. Tot tradiția spune că gospodarii stropesc cu apă sfințită vitele și animalele de povară, dar și casa și livezile sau grădinile, pentru a avea spor la lucrările agricole și pentru că vor fi feriți de grindină.