Dragoș Băsescu (33 de ani), nepotul de frate al fostului pre ședinte Traian Băsescu trebuie să scoată din buzunar 10.000 de lei în următorele patru zile și să-i pună într-un cont bancar, ca o garanție. Hotărârea a fost luată de un procuror DNA care a decis să-l cerceteze sub control judiciar pe cauțiune pe fiul lui Mircea Băsescu. Anchetatorii îl acuză pe Dragoș Băsescu de trafic de influență de un milion de euro. El a fost adus cu mandat, ieri, la DNA, pentru a fi pus sub acuzare

 Șpagă în tranșe

Potrivit unor surse judiciare, Dragoș Băsescu ar fi cerut afaceristului Sandu Staicu (denunțător în cauză) un milion de euro, cu ajutorul unui complice, Ciprian Nistor, pentru a-i rezolva problemele judiciare într-un dosar instrumentat de procurorul DIICOT Remus Jurj.

Nepotul fostului președinte ar fi pretins inițial 500.000 de euro pentru ca afaceristul să nu fie arestat preventiv în urma contestației DIICOT și încă 500.000 de euro pentru ridicarea sechestrului pe avere. Banii urmau să fie disimulați într-un contract fictiv de consultanță cu o firmă internațională.

Pe 20 aprilie 2014, Dragoș Băsescu și Ciprian Nistor i-au promis lui Staicu că-i rezolvă probemele judiciare după ce, cu câteva zile înainte, fusese reținut sub acuzația de spălare de bani.

Negocieri în saună

Conform DNA, pe 13 martie 2014, Staicu a stabilit o întâlnire cu Dragoș Băsescu la clubul lui Dinu Pescariu, locație ce-i fusese indicată de Ciprian Nistor. Când au ajuns acolo, Nistor i-a cerut să plătească un abonament de intrare la piscină. În vestiar s-au întâlnit și cu Dragoș Băsescu, care i-a dat un slip de baie lui Staicu și au intrat împreună într-o saună.


FOTO: Radu Pricop nu a făcut ieri nicio declarație la ieșire din sediul DNA FOTO: AGERPRES



În acel moment, Nistor și Băsescu i-ar fi dat afaceristului să citească o listă cu nume de firme și de persoane pe care acesta le-a recunoscut ca fiind prezente în dosarul penal în care fusese reținut. Datele i-ar fi fost prezentate pentru a-l convinge că au acces la dosar și că au posibilitatea de a influența evoluția cercetărilor.

Sursele citate au explicat că, tot atunci, Dragoș Băsescu a pronunțat numele lui Remus Jurj, procurorul de caz. Staicu le-a spus celor doi că nu are de unde să achite o sumă atât de mare și că nici nu dorește să se facă vreo intervenție de acest fel. Dragoș Băsescu ar fi insistat și i-a propus încheierea unui contract fictiv de consultanță prin care urma să achite 1.000.000 de euro printr-o eșalonare, în funcție de evoluția din dosar pe o perioadă de până la 2 ani. Contractul trebuia să fie încheiat cu firma KPMG, pentru a nu crea suspiciuni.

Spusele lui Staicu au fost confirmate la DNA de Ciprian Nistor, „prietenul” lui Dragoș Băsescu.

Șantajul la milionar

Tot ieri, avocatul Radu Pricop, ginerele fostului președinte Traian Băsescu, s-a prezentat la DNA. El nu a făcut nicio declarație. Pricop este cercetat la DNA pentru instigare la infracțiunea de fals în declarații și complicitate la șantaj, în dosarul lui Sergiu Lucinschi, fiul fostului președinte al Republicii Moldova. În acest dosar mai este cercetat și procurorul Remus Jurj, pentru complicitate la șantaj.

Procurorii DNA arată că Sergiu Lucinschi, beneficiind de complicitatea lui Pricop și Jurj, a exercitat asupra milionarului Alexandru Horpos, acțiuni de constrângere. Motivul: pentru a-l determina să-i remită suma totală de 4.000.000 euro, nedatorată de acesta din urmă, în vederea retragerii unei plângeri penale formulate la DIICOT, pentru mai multe infracțiuni, printre care și gestiune frauduloasă.

De ce cauțiune

● Avocatul lui Dragoș Băsescu, Cristian Ene, a precizat că procurorii au luat această măsură deoarece clientul său a fost cooperant și a dat explicații în fața lor. „Ni s-a adus la cunoștință o posibilă faptă de trafic de influență. Am dat declarații, am lămurit situația din acest punct de vedere, fapt pentru care s-a dispus doar control judiciar pe cauțiune, în cuantum de 10.000 de lei. Pentru următoarea perioadă ne vom prezenta în continuare dacă DNA va considera că mai e nevoie să lămurim alte aspecte”, a precizat Ene.

● Potrivit Codului de procedură penală, valoarea cauțiunii este de cel puțin 1.000 lei și se determină în raport cu gravitatea acuzației aduse inculpatului. Instanța de judecată dispune prin hotărâre confiscarea cauțiunii, dacă măsura controlului judiciar pe cauțiune a fost înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau a arestării preventive.

● Procurorul Remus Jurj s-a ocupat, la sfârșitul anului trecut, de o anchetă de evaziune fiscală și spălare de bani. Printre cei cercetați erau și frații Traian și Alexandru Horpos – care l-au denunțat pe Sergiu Lucinschi, dar și Sandu Staicu- care l-a denunțat pe Dragoș Băsescu.

Cronologia dosarului

● 10 martie 2014. Sandu Staicu este reținut preventiv întrun dosar DIICOT. Staicu era suspectat de infracțiuni de constituire de grup infracțional și spălare de bani. Din grupare mai făceau parte Daniela Georgescu, Doina și Ion Tomescu. Aceștia din urmă vor fi implicați și în rețeaua lui Dragoș Nedelcu, fostul director de la Realitatea TV, pe care procurorii au anihilat-o peste nouă luni.

● 12 martie 2014. Înalta Curte de Casație și Justiție respinge propunerea de arestare preventivă. În aceeași zi, Ionuț Jenică îl contactează pe omul de afaceri pentru a-l anunța că Dragoș Băsescu poate să-l scape de problemele cu procurorii DIICOT.


Mircea Băsescu a declarat, ieri, că a văzut la televizor că fiul său, Dragoș, a fost la DNA pentru audieri și că nu știe despre ce este vorba


● 13 martie 2014. A doua zi, în jurul orei 17.00, Dragoș Băsescu se și întâlnește cu Staicu la Clubul Pescariu. Fiul lui Mircea Băsescu și afaceristul se spune că au discutat la saună despre dosar.

● 20 iunie 2014. Explodează un alt scandal în familie. Este arestat preventiv Mircea Băsescu în dosarul traficului de influență în favoarea lui Bercea Mondial.


FOTO: Mircea Băsescu afl ă a cerut ridicarea măsurii privind arestul la domiciliu. Magistrații au rămas în pronunțare



Firmele nepotului și complicele recidivist

Pe baza datelor de la Registrul Comerțului prezentăm firmele în care a activat Dragoș Băsescu: Global Business&Investment SA, acționari fiind Dragoș Băsescu și Andrei Jorovlea- Danielescu din Constanța, Centriq Management Consulting unde acționari sunt Cristina Liliana Dumitru, Dragoș Băsescu și Anca-Iulia Bratu.

Țepar de clasă

O altă firmă este MB Consult Company, acționari fiind Mircea și Raluca Băsescu. Firmele se ocupau cu „activități juridice, de contabilitate si revizie contabil”, consultanță în domeniul fiscal; activități de studii de piață și de sondaj; consultanță pentru afaceri și management.

„Prietenul” lui Dragoș Băsescu este Ciprian Nistor, iubitul starletei Lorette. În trecut, el s-a afișat și cu alte „vedete” autohtone, Adina de la „Heaven” sau Cosmina Păsărin.

În martie 2010, Nistor a fost trimis în judecată după ce în perioada 2005 – 2008, în calitate de asociat la mai multe societăți şi pretinzând că este dezvoltaror imobiliar, a indus în eroare un mare număr de persoane cu prilejul încheierii şi executării a 109 contracte având ca obiect construcţia şi vânzarea unor apartamente în Timişoara. Prejudiciul total a fost stabilit la 2,9 milioane de euro. Pe 8 mai 2015, Ciprian Nistor a primit 8 ani de închisoare în acest caz. Nistor este recidivist, fiind condamnat definitiv în alte două procese penale.