Probleme pentru Irina Loghin pe patul de spital. Coronavirusul i-a lovit întreaga familie

Probleme pentru Irina Loghin pe patul de spital. Coronavirusul i-a lovit întreaga familie

Cunoscuta interpretă Irina Loghin a fost și ea internată în spital după ce soțul și fiul său au fost testați pozitiv cu noul coronavirus.

 

Mai exact, celebra cântăreață a fost internată la Matei Balș, secția de Boli Infecțioase,  la scurt timp după ce soțul și fiul său au fost aduși pe mâinile medicilor. De pe patul de spital, marea doamnă a muzicii populare românești a făcut primele declarații și a mărturisit că așteaptă rezultatul testului COVID-19, pentru a vedea dacă este și ea infectată cu virusul.

Irina Loghin a mărturisit public în ce stare se află soțul ei și care au fost pașii pe care i-a urmat partenerul său de viață, dar și însăși artista.

„Chiar testele care au iesit, am aflat că trebuie să faci 2-3 teste, este ceva o neînţelegere între toate testele, multumesc lui Dumnezeu mă simt bine, am poftă de mâncare nu am probleme şi e bine ca am venit si eu. Am venit să fac toate analizele pentru că soţul meu a ieşit cu coronavirus, asimptomatic. A fost Ciprian cu el pe la mare şi acum indiferent cum o să iasă, sunt asimptomatică sigur. Am miros, nu tuşesc, nu am febră, am poftă de mancare. Vreau să mă asigur să fac investigaţiile la spital care trebuie” a spus Irina Loghin, la România TV.

Irina Loghin, a făcut declarații dureroase de pe patul de spital. Ea susține că nu îi place deloc această situație și că de-abia suportă să stea internată.

„Îmi vine să ies pe geam să plec că nu-mi place să stau închisă, e un parc aşa frumos în curtea spitalului.”, a mai spus ea potrivit Cancan.

Irina Loghin și Ion Cernea au o căsnicie fericită de mai bine de 45 de ani. Soțul, alături de care împarte și bune și rele, este un fost sportiv. Ion Cernea a făcut sport de performanță, lupte greco-romane, activând la clubul Dinamo București. El a ajuns să câștige medalia de argint la Jocurile Olimpice din 1960, la Roma și bronzul la Jocurile Olimpice din 1964, la Tokyo.