Actorii Oana Moșneagu și Vlad Gherman se pregătesc să-şi unească destinele. Însă pregătirele pentru marele eveniment din viaţa lor nu decurg aşa de bine precum şi-ar fi dorit.
Oana Moşneagu a recunoscut că încă nu s-a decis la care biserică va avea loc cununia. Mai mult, nu şi-a luat nici rochia de mireasă.
Oana Moşneagu, la câteva luni până la petrecere
Nunta se apropie cu pași repezi, însă vedeta de la Antena 1 și viitorul ei soț mai au de pus câteva lucruri la punct.
Actrița și Vlad Gherman nu au stabilit detalii importante pentru marele eveniment, deși mai sunt câteva luni până la petrecere. Au ales locația, au ales muzica, și-au ales nașii. Însă Oana nu și-a găsit rochia de mireasă.
Nici biserica la care se vor cununa și vor jura iubire pentru totdeauna nu a fost aleasă.
„Ai atins un subiect foarte sensibil pentru că mai avem doar 5 luni până la nuntă. Iar la capitolul rochie nu știu de unde, ce model.
În linii mari am o direcție. Dar nu am găsit ceva care să mi se potrivească 100%. Mai sunt doar 5 luni, ndar nici biserica nu o știm. Bine că ne știm nașii și locația, formația de cover-uri. Că în rest eu sunt pe lângă complet”, a dezvăluit Oana Moșneagu, pentru Ego.ro.
De ce nu și-a ales rochia de mireasă până acum
Oana Moșneagu vrea să aibă o rochie de mireasă lejeră. Pentru că are de gând să danseze întreaga noapte și să se distreze de pomină. A fost la câteva probe, însă niciuna dintre rochiile pe care le-a văzut, nu i s-a părut potrivită pentru ea.
„Mi-aș dori să mă distrez maxim la nunta mea. Evident să se distreze și invitații alături de mine. De fiecare dată când am pus pe mine o rochie de mireasă, condiția esențială a fost să mă simt în ea comod.
Pe moment ce mai probam câte o rochie, mai găseam una cu detalii pe umeri. Care nu-mi permiteau să ridic mult mâinile ca să dansez hore.
Când verificam acest aspect, doamnele de la magazin de multe ori îmi spuneau că o mireasă nu poate să se manifeste cum îmi imaginez eu. Mai ales dacă aleg pentru o rochie mai elegantă. Că nu pot sta cu mâinile pe sus toată noaptea.
Eu însă asta îmi doresc, acesta fiind și motivul pentru care până în momentul de față nu am o rochie de mireasă”, a mai spus vedeta.
Vlad Gherman şi Oana Moşneagu formează un uplu de mai bine de doi ani
Vlad Gherman a cerut-o în căsătorie pe Oana Moșneagu la finalul spectacolului „Îmblânzirea Scorpiei”, pe care l-au jucat la Palatul Mogoșoaia de lângă București. Momentul a fost unul inedit, sub privirile colegilor actori. Dar și în fața spectatorilor.
Vlad Gherman și Oana Moșneagu au stabilit data nunții încă în luna octombrie. Cei doi au fost extrem de fericiți să împărtășească vestea cea mare cu fanii lor. Cei doi actori formează un cuplu de doi ani.
Cei doi îndrăgostiți nu își doresc onuntă mare, ci să aibă aproximativ 100 de invitați.
„Ne-am gândit la numărul de invitați, vrem să fie o nuntă micuță, 100 și puțin de invitați, prieteni, familie, nu foarte elegant”, spunea Oana Moșneagu, la Xtra Night Show.