Iulia Vântur este o adevărată vedeta în India unde locuiește de ani buni. A revenit de curând în țară, dar experiența nu a fost tocmai plăcută, iar fosta prezentatoare nu s-a bucurat prea mult de vacanță.
Iulia Vântur a părăsit în urmă cu mai mulți ani România și s-a mutat în India, unde trăiește alături de celebrul actor de la Bollywood, Salman Khan. Fosta prezentatoare a revenit de curând în țară, dar nu a apucat să se bucure prea mult de vacanță. S-a simțit foarte rău și a fost nevoită să își amâne toate proiectele.
Probleme de sănătate
Iulia Vântur spune că a muncit foarte mult în ultima perioadă și că, în cele din urmă, organismul ei a a cedat. „În ultimele zile nu am mai putut să muncesc, am ieșit din circuit, nu am avut încotro, tocmai pentru că probabil eram mult prea epuizată și nu am avut grijă de mine cum trebuie.
Au fost multe proiecte pe care a trebuit să le ducem la bun sfârșit, așa că am fost puțin cam prea ocupată în ultima vreme. De asta cred că am și răcit, m-am și îmbolnăvit”, a declarat Iulia Vântur, în cadrul emisiunii „Vorbește Lumea”, de la PRO TV.
Nu i-a fost ușor
În ultima perioadă, popularitatea Iuliei Vântur a crescut mult în India, după ce proiectele sale artistice s-au bucurat de un mare succes. Fosta prezentatoare de televiziune este cunoscută sub numele de „Lula“.
Chiar dacă acum este o adevărată vedetă în India, Iulia Vântur recunoaște că la început i-a fost teamă că lumea o va percepe doar ca pe iubira lui Salman Khan.
„E o sabie cu două tăișuri. Când ești cunoscut prin prisma cuiva care este deja cunoscut sunt cele două variante în care oamenii ignoră talentul tău sau de ceea ce ești tu capabil și spun că e totul datorită conexiunii. Mi-a luat ani de zile să dovedesc că merit locul în care sunt, că am lângă mine un om care să mă ghideze, să mă susțină”, a povestit Iulia Vântur.