Prințul William a explicat ce se întâmplă cu soția sa, Kate Middleton, dar și cum se simte aceasta după operație. În ultima vreme au apărut foarte multe zvonuri în mediul online.
Prințul William a vorbit despre teoriile nebunești ale conspirației despre soția sa, Kate Middleton. Aceasta se recuperează după operația abdominală, dar în mediul online au apărut o mulțime de zvonuri nebunești.
Prințul William, concentrat pe muncă
Palatul Kensington a a anunțat că soția prințului William se va odihni până în preajma Paștelui și că nu vor da vești despre cum se simte. Un purtător de cuvânt a declarat că William este foarte concentrat pe muncă, nu pe zvonurile care au apărut pe Internet.
Ce spune Palatul Kensington
„Concentrarea lui este pe munca sa și nu pe rețelele de socializare. Acest lucru vine după ce Palatul Kensington a spus că a fost nebunie pe rețelele de socializare, de când Kate a fost operată. Termenele furnizate cu privire la șederea în spital a prințesei și revenirea planificată la îndatoririle regale au fost foarte clare încă de la început. Nimic nu s-a schimbat”, a spus acesta.
Familia Regală a anunțat că ducesa se simte bine. Unchiul lui Kate, Gary Goldsmith, care apare în prezent în noua serie a emisiunii Celebrity Big Brother de pe ITV1, a criticat teoriile conspiraționiste nebunești privind absența din public a familiei regale și a spus că soția prințului Harry are nevoie de spațiu.
Kate Middleton are nevoie de spațiu
„Cred că ar trebui să o lase în pace acum, pentru că există un motiv pentru care ei [familia] nu vorbesc despre asta”, a spus acesta. „Cred doar că este fundamental greșit și dacă s-ar întâmpla cu oricine altcineva, s-ar gândi să le dea spațiu. Dar pentru că Kate este Kate, face o treabă atât de bună, încât întotdeauna există interes pentru ea. Ea este numărul unu în familia regală cu un motiv și îi rog pe oameni să îi lase puțin spațiu”, a mai declarat el.
Site-ul american de bârfe TMZ a distribuit în această săptămână fotografii cu Kate, ducesa de Cambridge, fiind condusă în apropierea castelului Windsor într-un Audi 4X4, potrivitexpress.co.uk.