Începutul anului 2015 îl găsea pe Mihai Răzvan Ungureanu la Palatul Cotroceni. „MRU” atât pentru prieteni cât și pentru adversari, fusese numit consilier personal al președintelui Klaus Iohannis, o funcție onorifică, neretribuită.
După ceva timp, prezența lui la Cotroceni a fost din ce în ce mai rară, nu mai participa la deplasările externe. „A fost înlăturat”, erau informațiile pe surse. Surpriză, însă. După o aventură de trei ani pe scena politică, MRU urma să fie numit, în vara lui 2015, din nou, șef la Serviciul de Informații Externe (SIE).
Premier 78 de zile
- Părăsise SIE în februarie 2012 pentru a conduce Guvernul, la propunerea președintelui în funcție atunci, Traian Băsescu, care i-a oferit poziția de premier, în locul lui Emil Boc, ce demisionase. MRU a fost premier doar 78 de zile, fiind demis în urma unei moțiuni de cenzură, votată pe 27 aprilie același an cu 235 de voturi „pentru”.
- După mandatul său de premier, Ungureanu a fondat Inițiativa Civică de Centru- Dreapta (ICCD), o organizație non-guvernamentală, careși propunea unirea tuturor forțelor de dreapta. Printre fondatorii ICCD se găseau și doi membri PDL -Monica Macovei și Cristian Preda.
- În septembrie 2012, MRU s-a înscris în partidul Forța Civică. El a candidat la președinția partidului, funcție în care a fost ales pe 7 septembrie 2012. A alipit partidul la Alianța România Dreaptă (ARD), formată din PDL și PNȚCD.
- După alegerile parlamentare din 2012, ARD s-a dizolvat. În martie 2013, Forța Civică și PNȚCD au reînființat Alianța Dreptate și Adevăr.
- După fuziunea PNL şi PDL, Mihai Răzvan Ungureanu a devenit primvicepreşedinte al noii formaţiuni și a obținut un mandat de senator de Arad la alegerile din 2012.
Numit de Băsescu la SIE
- Primul mandat la şefia SIE a fost deţinut de Mihai Răzvan Ungureanu din decembrie 2007 şi până în februarie 2012, instituţie unde a fost numit la propunerea lui Traian Băsescu după ce a demisionat de la MAE, în urma scandalului legat de reţinerea a doi muncitori români în Irak. Premierul de atunci, Călin Popescu Tăriceanu, l-a acuzat pe MRU că l-a informat doar pe şeful statului în legătură cu acest caz, nu şi Guvernul.
- În funcţia de ministru al Afacerilor Externe, Ungureanu a fost instalat la data de 29 decembrie 2004, în Guvernul Tăriceanu. Avea, la acel moment, 36 de ani şi devenea cel mai tânăr ministru de Externe al României.
- După demisia de la MAE, Ungureanu s-a reîntors la funcţia deţinută înainte de a fi ministru, aceea de reprezentant al României la Iniţiativa de Cooperare în Sud-Estul Europei (SECI), cu sediul la Viena.
- Mihai Răzvan Ungureanu a fost membru PNL din 2004, dar s-a autosuspendat din partid, pentru că era incompatibil cu funcţia deţinută la SECI.
- MRU s-a născut într-o familie de intelectuali din Iași. A absolvit facultatea de Istorie- Filozofie din Iași, unde a și fost profesor pentru o scurtă perioadă. A fost apoi angajat cadru didactic universitar de istoria modernă a României la Facultatea de Istorie a Universității „Al. I. Cuza”.
- În anul 2007, devenea profesor universitar la Facultatea de Istorie a Universității din București.
Recomandările noastre