Principatele pe harta feroviară a Europei. Cum au apărut drumurile de fier

Principatele pe harta feroviară a Europei. Cum au apărut drumurile de fier

Principatele pe harta feroviară a Europei. Cum a gândit Carol I sistemul feroviar românesc și ce întâmplare l-a motivat?

Călătoriile cu trenul și navele cu aburi pentru români apar atestate în scris după 1821. Dinicu Golescu și Petrache Poenaru au fost pionieri în domeniu. Dinicu Golescu a traversat Adriatica la bordul unui vapor iar Petrache Poenaru a călătorit cu trenul. Actualul teritoriu al României a fost timpuriu martor al apariției drumurilor de fier, dar în teritorii din afara Principatelor. Adică, linia ferată a pătruns industrial mai întâi în Banat, apoi în Dobrogea. Perioada a fost în perioada 1854-1860.

Principatele și ideea unui drum de fier

Tradiția spune că în 1864, Cuza a mers cu trenul de la Cernavodă la Constanța. De acolo, de acolo, a plecat la Constantinopol cu vaporul. De la București, la Cernavodă a călătorit pe traseu dublu, pe uscat până la Giurgiu și cu vaporul până la Cernavodă. În niciun caz, să taie Bărăganul spre Cernavodă în trăsură, nu era demn de un oficial. Povestise Alecsandri cum dorind să meargă la Amara, a nimerit o căruță rapidă cu vizitii și surugii și când a plecat, a căzut din căruță, nefiind atent când s-a dat bice cailor.

Cuza știa de drumurile de fier ale Europei și, cel puțin, avea de gând să inițieze o cale ferată de la București-Filaret, la Giurgiu. Pentru că Marea Britanie îi recunoscuse dubla alegere, Cuza trebuia să fie recunoscător cumva. Dacă luase arme de la francezi, era rândul englezilor să conteze. Asta, pentru că erau agreați și de otomani, ei construind în Dobrogea. De aceea, la 1 septembrie 1865, s-a negociat cu o companie emgleză, John Trevor Barclay & John Staniforth.

Lucrările începute au fost suspendate din cauza situației politice de la București: detronarea lui Cuza, interimatul Locotenenței Domnești, instaurarea Principelui german Carol de Hohenzollern. Până în toamnă, a trebuit să ia recunoașterea Sultanului. Din aprilie 1867 și până în august 1869, s-au reluat lucrările.

Principatele și finalizarea liniei ferate Filaret-Giurgiu

Se spune că Principatele au avut o primă rețea de cale ferată extinsă datorită unei întâmplări prin care a trecut Carol la venirea în România. El călătorise din Prusia, pe un drum ocolit, atât feroviar cât și cu vaporul până la Turnu Severin.  A văzut că a făcut o distanță de circa 366 km în trei zile, din 8 mai până pe 10 mai, cu popasuri de noapte, la Craiova și la Golești. La Filiași, trăsura i-a rămas cumva împotmolită în vadul Jiului. Un monumet uitat prin papură, rogoz și mărăcini marchează locul trecerii și astăzi. Așa s-a decis să facă o cale ferată de la Vârciorova la București și de acolo la Galați, spre Roman și Iași.

Carol va apela la un constructor occidental, agreat de Prusia, aflată în cursa spre crearea Imperiului German, Henri Bethel Strousberg, susținut de concernul financiar Bleichroder-Hansemann. Totuși, linia București-Giurgiu a rămas să fie construită de englezi.

Inaugurarea din 19/31 octombrie 1869

Între timp, Principele  dorea să se însoare și urma să plece în Germania. Aleasa va fi Principesa Elisabeta de Wied. Îi promisese viitoarei soții că la București, va intra la bordul unei garnituri de tren. Cursa inaugurală s-a făcut la 19/31 octombrie 1869, când domnitorul a inaugurat și Gările Filaret-București și Giurgiu. Cam două ore a făcut garnitura inaugurală.

Căsătoria principelui s-a făcut în noiembrie 1869, iar la jumătatea lunii, tânăra pereche pleca din Gara Giurgiu, spre Gara Filaret-București. Principatele aveau un drum de fier.

Ne puteți urmări și pe Google News