Am propus Letiţiei Bădescu pentru duminică, 30 aprilie 2017, seara, la emisiunea România lui Cristoiu, redifuzarea unor fragmente semnificative din interviul luat de mine şi de Rareş Bogdan, în 22 septembrie 2014, tot seara, la Realitatea TV, lui Klaus Iohannis, la vremea respectivă doar unul dintre candidaţii înscrişi în cursa pentru prezidenţialele din noiembrie 2014.

 Ca de obicei în ultimii ani, în emisiunea de la Realitatea TV am fost secundul mai tînărului Rareş Bogdan. Potrivit concepţiei mele despre ediţia de duminică seara, fiecare fragment urma să fie comentat de mine din perspectiva experienţei de martor la cei aproape trei ani de mandat prezidenţial al lui Klaus Iohannis. Simplul candidat din septembrie 2014, la vremea respectivă creditat cu puţine şanse de a învinge de cei care nu ştiau despre forţa Statului paralel de a face sau de a ţine în fotolii preşedinţi, premieri, miniştri, lideri de opinie, a devenit preşedinte. Și iată, am avut la dispoziţie aproape trei ani pentru a ne putea da seama în ce măsură atît făgăduielile, cît şi confesiunile de atunci se regăsesc în viaţa şi activitatea de preşedinte al Republicii.

Letiţia Bădescu, moderatoarea emisiunii, a avut inspiraţia de a însoţi fiecare răspuns al lui Klaus Iohannis la întrebările din emisiunea de acum doi ani şi ceva cu imagini edificatoarea din ceea ce s-a întîmplat după cu făgăduielile şi mărturisirile lui Klaus Iohannis.

A ieşit o emisiune seducătoare, mai ales prin contrastul dintre ce spunea candidatul la Preşedinţie în 22 septembrie 2014 că va face şi va drege şi ce-a făcut și ce-a dres după aia. După cum telespectatorii vor fi sesizat, cel mai puternic contrast între spusele lui Klaus Iohannis şi faptele ulterioare se referă la prezenţa publică a soţiei sale, Carmen Iohannis. Trebuie să recunosc acum că întrebarea mea despre implicarea soţiei în campanie şi, eventual, după ajungerea la Cotroceni, n-avea nimic incomod. Mă aşteptam ca interlocutorul să-mi răspundă că soţia sa va fi o prezenţă publică deosebită. Luasem în calcul atît implicarea soţiei lui Victor Ponta în campanie, cît şi nevoia unui moment în care un preşedinte să rupă tradiţia postdecembristă, născută din complexul Elena Ceauşescu, de a impune soţiilor o prezenţă discretă. Contrar aşteptărilor mele, Klaus Iohannis a declarat răspicat că soţia sa va fi - cum a mai fost şi pînă acum - o prezenţă discretă, el, candidatul, făcînd o delimitare clară între viaţa privată şi viaţa publică.

Despre cît de discretă a fost Carmen Iohannis după ce Klaus Iohannis a ajuns preşedinte ne-au reamintit secvenţele din filmuleţul difuzat de România TV după redifuzarea răspunsului din 22 septembrie 2014. În emisiune, am spus că, în prezenţa lui Carmen Iohannis după asumarea mandatului de către soţ, nelalocul ei n-a fost ipostaza de Primă Doamnă, ci prestaţia lui Carmen Iohannis ca Primă Doamnă. Am reluat ceea ce am scris de nenumărate ori, asigurîndu- mă pe veci de antipatia doamnei profesoare şi, prin asta, de ranchiuna soţului. Din motive care-mi scapă, Carmen Iohannis s-a dat în stambă ca o midinetă, în conflict sîngeros cu vîrsta şi cu profesia. Acum, după catastrofa de imagine produsă de afişarea celor doi, în momente publice de mare impact (giugiulindu-se ca nişte însurăţei), Carmen Iohannis s-a retras într-o discreţie nefirească. Adaug aici că România are nevoie de o Primă Doamnă. Nu e prea tîrziu ca soţia lui Klaus Iohannis să fie această Primă Doamnă.

Cu o condiţie.

Ca în ipostaza de Primă Doamnă, Carmen Iohannis să se manifeste în planuri serioase, cum ar fi al societăţii civile, al culturii şi, de ce nu? al dezbaterilor despre rolul femeii, despre educaţie, despre învăţămînt. Cu o ţinută adecvată onorabilităţii de profesoară de liceu cu vechime şi aparținînd Lumii Înalte din Sibiu, Carmen Iohannis ar putea impune, în fine, în Istoria postdecembristă, rolul necesar de Primă Doamnă.

Ideea unei raportări a celor doi ani şi ceva de mandat la răspunsurile date în cadrul unui interviu cînd – cum ziceam în emisiune – Klaus Ionannis era încă mic în ierarhia Republicii, s-a dovedit benefic şi pentru că anumite răspunsuri ne-au luminat întîmplări ulterioare.

Prima grijă a lui Klaus Iohannis după venirea la Cotroceni a fost cea de a purcede la repararea şi înfrumuseţarea clădirii. Aşa cum am spus duminică seara, pentru interviul din 22 septembrie 2014, mă pregătisem citind (printre primii în România) Pas cu pas în varianta electronică, volumul nu apăruse editorial şi şeful de campanie Eduard Hellvig (ce mică e lumea!) îmi trimisese prin e-mail varianta electronică. Din carte înţelesesem că Klaus Iohannis se dă în vînt să repare tot ce e stricat prin gospodărie.

Lucru surprinzător, deoarece, de regulă, liderii politici, artiştii, liderii de opinie, toţi cei absorbiţi de activitatea publică, dovedesc stîngăcii la meşteritul prin casă sau nu sunt interesați de așa ceva.

Preocuparea sa pentru meşterit, recunoscută în interviu, explică grija sa de a gospodări noua Casă, a Cotrocenilor.

Cel mai greu moment al interviului a fost cel în care, provocat de mine, Klaus Iohannis a explicat de ce nu are copii.

Reafirm aici spusele din emisiune: Un ziarist american n-ar fi avut stinghereala mea punînd o astfel de întrebare.

De ce eram stingherit?

Răspunsul trimite la două adevăruri:

Primul se referă la atmosfera creată în 2014 de Statul paralel, al cărui candidat era Klaus Iohannis, în jurul primarului de Sibiu. Orice întrebare mai incomodă, orice acuzaţie adusă public erau privite ca nişte blasfemii. Lucru nefiresc mai ales în România postdecembristă, în care candidaţii la prezidenţiale sunt tocaţi de presă cu întrebări incomode şi acuzaţii grele. Al doilea adevăr se referă la scorţoşenia lui Klaus Iohannis care-l face incapabil să comunice cu cei din jur. În emisiune, am făcut elogiul lui Traian Băsescu, unul dintre liderii politici postdecembrişti imbatabili în materie de comunicare publică, de interrelaţionare de tip scînteie cu Poporul, de teatru al sincerităţii

. Adăugată deosebitei capacităţi de a fi firesc, natural, în orice împrejurare, carisma lui Traian Băsescu a făcut din fostul preşedinte un politician care a revoluţionat comunicarea politică în România postdecembristă. La acest capitol, scena politică de la noi era în întîrziere faţă de scenele politice din toată lumea. Peste tot liderii politici autentici îşi impun Proiectele, ideile, cîştigă bătălii electorale comunicînd în permanenţă cu Poporul. Traian Băsescu a adus scena noastră politică la standardele de comunicare din toate ţările civilizate ale lumii. Cu atît mai mult se impune această capacitate de comunicare, de a seduce Poporul, de a-l face să te iubească în cazul unui Preşedinte al României. Lipsit de prerogative, Preşedintele României îşi impune Proiectele, conduce țara și ţine în şah clasa politică prin uriaşul capital de simpatie de care se bucură în rîndurile Poporului. Lipsa de comunicare de pe parcursul interviului s-a regăsit în cei doi ani şi ceva de mandat.

Din nefericire, Statul paralel, care a cunoscut în mandatul lui Klaus Iohannis puteri abuzive nebănuite, a reuşit, în cei doi ani şi ceva de mandat al lui Klaus Iohannis, să impună pe scena politică lideri fără pic de carismă, oameni fără însuşiri, pînze pe umbra vremii, prin folosirea luptei împotriva corupţiei ca instrument de bătălie politică.

Toţi cei promovaţi în locul politicienilor tradiţionali scoşi din joc ca penali, sunt din punctul de vedere al talentului politic chiar sub nivelul lipsei de talent a lui Klaus Iohannis.

După emisiune, am publicat în Evenimentul zilei din 25 septembrie 2014 comentariul intitulat:

Breaking news. Şi totuşi, Klaus Iohannis e om!

Revăzînd interviul din 22 septembrie 2014 şi trecînd în revistă cei doi ani şi ceva de mandat al lui Klaus Iohannis, îmi dau seama acum c-am fost prea entuziast în septembrie 2014.

Klaus Iohannis e ceea ce Robert Musil numea Omul făr însușiri, iar noi, mai puțin sofisticați ca marele scriitor, i-am spune Omul neted, pe care te poți da cu patinele.

Asemenea tuturor politicienilor impuși de Statul Paralel în ultimii de doi ani.