Medicii militari au murit pe câmpul de luptă al Primului Război Mondial în număr la fel de mare ca şi ofiţerii infanterişti.

Dacă soldaţii şi ofiţerii angrenaţi în luptă erau răpuşi de armele duşmane, în schimb medicii militari au fost seceraţi de tifos.

Aprecierea a fost făcută azi, potrivit Agerpres, de locotenent colonel Cristian Damian, din cadrul Catedrei de Pregătire Medico-Militară din Târgu Mureş.

Comunicare a făcut parte din proiectul Centenarului, "100 de ani de istorie militară".

"Alături de Armata Română, şi specialitatea medicină a dus greul războiului.

Procentual, la numărul de morţi în rândul ofiţerilor Armatei Române în Primul Război Mondial, după infanterişti, care au avut 15% pierderi pe timpul războiului, următorii au fost medicii militari.

Cei mai mulţi medici au murit din cauza epidemiei de tifos, deoarece au intrat în contact direct cu bolnavii.

S-au înregistrat pierderi şi în triunghiul de foc sub deviza 'pe aici nu se trece', în vara anului 1916. 

Medicina militară acţionează în mai multe planuri şi locuri faţa de război. În primul rând, pe locul de desfăşurare a conflictului, în prima linie, dar şi în spatele frontului.

Personalul medical de toate nivelurile de pregătire care a fost implicat pe linia frontului a dus greul războiului alături de toţi ceilalţi soldaţi, începând de la mâncarea proastă, la umezeala din tranşee, până la diferite boli", sunt cuvintele specialistului în istorie militară.

Cei mai mulţi dintre voluntarii care au acordat ajutor sanitar pe front au fost studenţii Institutului Medico-Militar din Bucureşti. Ei au lucrat şi ca asistenţi, dar de multe ori au făcut şi treaba de brancardieri.

"Pe lângă tratamentul pe care îl aplicau bolnavilor, medicii militari se ocupau şi de partea de educaţie şi prevenţie.

În perioada interbelică s-a făcut un progres. Dacă în Primul Război Mondial majoritatea ambulanţelor erau cu acţiune hipo, în Al Doilea Război Mondial ambulanţele sunt motorizate, precum şi un serviciu de aviaţie de transport al bolnavilor, al medicamentelor, al instrumentarului medico-militar.

De asemenea, în Al Doilea Război Mondial nu s-au mai înregistrat epidemii de tifos pentru că deja exista vaccinare şi prevenţie mai bine pusă la punct.

Un alt progres se referă la faptul ca existau şi medici femei. Astăzi, în teatrele de operaţii, medicul militar riscă la fel de mult ca şi militarii.

Este un flux important de răniţi şi bolnavi pe care medicii trebuie să-i deservească şi să-i consilieze psihologic", conchide locotenent colonelul Cristian Damian.