În America se desfășoară în aceste zile primul proces în care este investigat modul în care Ozempic a acționat asupra celor care au consumat acest medicament. Printre cei care au depus plângere sunt oameni care acuză tot felul de afecțiuni. Mai exact aceștia spun că ar fi suferit gastropareza, paralizia stomacală, ileusul sau obstrucția intestinală gastrică.
Aceste afecțiuni ar fi intervenit în timpul tratamentului sau în decurs de 30 de zile de la utilizarea medicamentului. Avocații implicați în dosar analizează, de asemenea, posibilitatea existenței unor cazuri care implică embolie pulmonară și aspirație.
Proces cu implicații la nivel înalt
Afecțiunile pe care cei care au intentat procesul le suferă au fost confirmate de medici. În unele cazuri administrarea medicamentului a dus chiar la îndepărtarea vezicii biliare. Iar la dosar sunt acte care atestă acest lucru. Cei care se consideră victime în acest proces cer daune colosale. Vorbim despre sume care sunt cuprinse între 400.000 de mii de dolari și 700.000 de mii de dolari.
De asemenea se pot cere despăgubiri separate pentru cheltuielile din spital. Dar și pentru salariile pierdute din cauza imposibilității prezentării la muncă. La ultima înfățișare în acest proces judecătorul care conduce instanța, a anulat ordinul de gestionare a dosarului.
Se așteaptă un nou judecător în cauză
Mai exact din cauza morții judecătorului Pratter, cel care a administrat dosarul, acum cauza trebuie redistribuită. Cel mai probabil acest lucru se va întâmpla luna viitoare când judecătorul-șef trebuie să ia o decizie în acest caz. Judecătorul Pratter a fost cel care a prezidat acest proces și, potrivit presei americane își asuma un rol activ și agresiv.
Reclamanții speră la un judecător mai liberal și prietenos cu ei. Cert este că decesul judecătorului a întârziat în mod evident dezbaterile în această cauză. Iar magistratul care va veni va trebui să dea termene scurte pentru ca procesul să se finalizeze mai repede