Primăria Ploieşti a anunţat astăzi, 1 septembrie, că nu poate susţine, anul acesta, programul Rabla Local. Oficialii au invocat faptul că sumele destinate punerii în aplicare a acestui program nu sunt prevăzute direct către bugetele locale.
Oficialii primăriei Ploieşti au anunțat că se încadrează la acordarea unei finanţări pentru un număr de minim 50.000 de autovehicule uzate. De asemenea, primăria a mai spus că finanțarea trebuia asigurată, iniţial din bugetul local. Sumele destinate stimulentelor de casare a autovehiculelor urmau să fie decontate, ulterior, în baza contractelor de finanţare încheiate între primării şi Administraţia Fondului de Mediu.
„Astfel, având în vedere prevederile Ghidului de finanţare a Programului privind casarea autovehiculelor uzate, publicat în Monitorul Oficial nr. 832 din 24.08.2022, precum şi faptul că sumele destinate punerii în aplicare a acestui program, la nivel local, nu sunt prevăzute direct către bugetele locale, s-a apreciat că, în cursul acestui an, bugetul Municipiului Ploieşti nu poate susţine Programul naţional privind casarea autovehiculelor uzate - Rabla local” se arată în comunicatul emis de Primăria Ploiești.
Cum va funcționa programul Rabla în Capitală
Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a anunțat că unităţile administrativ-teritoriale organizate la nivel de comună, oraş sau municipiu şi subdiviziuni administrativ-teritoriale ale municipiului Bucureşti îşi vor putea crea conturi de utilizator, începând din 23 septembrie 2022, pentru înscrierea în Programul privind casarea autovehiculelor uzate. Anunțul a fost făcut marți, 30 iulie.
Ulterior, în perioada 30 septembrie 2022, ora 10:00 - 25 noiembrie 2022, ora 14:00, sau până la epuizarea bugetului alocat sesiunii de finanţare, solicitanţii vor depune cererile de finanţare. De asemenea, alături de această cerere vor fi depune și documentaţia aferentă, în aplicaţia informatică prin intermediul conturilor de utilizator create.
Cum poți avea acces la conturile Rabla
Conturile create şi utilizate pentru înscrierea în cadrul Programului Iluminat public, Programului Staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice în localităţi, Programului Eficienţă energetică în clădirile publice, Programului Rabla Clasic şi a Programului Rabla Plus rămân valabile şi pot fi accesate pentru depunerea cererilor de finanţare pentru Programul privind casarea autovehiculelor uzate.
"Este foarte important ca persoana fizică care doreşte să se înscrie în program: să verifice dacă UAT-ul pe rază căruia îşi are domiciliul participă în cadrul acestui program; să caseze şi să radieze autovehiculul uzat numai după ce se asigură că primăria localităţii pe raza căreia îşi are domiciliul participă în program", a transmis AFM. Suma alocată sesiunii de finanţare este de 50 de milioane de lei.