Primul lider transnistrean, Igor Smirnov, cere de ajutor de la Putin. „Peste 220 mii de cetățeni ruși locuiesc aici”
- Andra Puiu
- 10 iulie 2022, 20:30
Primii deputați din așa numitul legislativ al regiunii transnistrene, în frunte cu primul lider transnistrean, Igor Smirnov, i-au trimis o scrisoare președintelui Rusiei Vladimir Putin. Ei cer ajutor pentru rezolvarea problemei privind activitatea consulatului rus de la Tiraspol.
Igor Smirnov și foști „deputați” din Transnistria i-au trimis președintelui Rusiei o scrisoare în care îi cer ajutorul. În scrisoarea semnată de așa numitul primul lider transnistrean, Igor Smirnov, este precizat faptul că peste 220.000 de cetățeni ruși locuiesc în Transnistria. De asemenea, alte zeci de mii nu își pot reînnoi pașapoartele sau nu pot rezolva alte probleme. Înscrierea este una dificilă. Coada care a apărut în timpul pandemiei este din ce în ce mai lungă.
„Vă rugăm, stimate Vladimir Vladimirovici, să acordați o atenție deosebită acestei probleme umanitare acute și să instruiți Ministerul de Externe al Rusiei să ia măsuri pentru eliminarea acestei probleme. Transnistria este gata să ofere orice sprijin în îmbunătățirea activității consulatului”, se arată în scrisoare, potrivit Unimedia.
Ce se întâmplă în Transnistria
Republica Moldovenească Nistreană este numele dat de forțele separatiste entității politice care s-a autoproclamat în regiunea Transnistria. Republica Moldova a pierdut controlul asupra acestei zone când armata rusă a intervenit. În acea perioadă, 1992, Moldova a devenit membră ONU și președintele de atunci, Mircea Snegur, a autorizat o operațiune militară împotriva forțelor rebele care au atacat posturi de poliție locală din Chișinău. Regiunea este recunoscută de trei pseudo-state care nu sunt membre ONU: Abhazia, Arțah și Osetia de Sud.
Din punct de vedere etnografic și geografic, Transnistria este o regiune geografică aflată sub controlul autorităților de la Chișinău. Ea cuprinde și zone populate de moldoveni care nu doresc separatismul. Zona majoritar rusească este Tiraspol, care este și capitala regiunii.
La începutul războiului din Ucraina, Federația Rusă ar fi intenționat să deschidă un nou front în regiunea Transnistria. În anul 2019, trupele de la Tiraspol au realizat exerciții militare comune cu armata rusă. Astfel, dacă Rusia ar fi preluat controlul Transnistriei, drumul spre Odesa ar fi fost ușurat pentru trupele rusești.
În acest context, pe 4 martie 2022, Ucraina a aruncat în aer podul care leagă Transnistria de regiunea Odesa. În acea zi, administrația separatistă de la Tiraspol a cerut din nou independența regiunii lor față de Republica Moldova.