Primarul Negoiță a făcut praf 1 milion €, iar bolnavii grav au ajuns în stradă

Primarul Negoiță a făcut praf 1 milion €, iar bolnavii grav au ajuns în stradă

„Evenimentul zilei” dezvăluie modul în care edilul PSD al Sectorului 3 a investit sume uriașe în clădiri cărora le-a schimbat apoi destinația, după care le-a abandonat. Manevrele primarului au lăsat persoanele cu dizabilități grave pe drumuri.

După ce s-a dovedit că s-au plătit, ilegal, milioane de euro unei firme de salubritate, umflând aberant tarifele de curățenie în sectorul 3, și s-au tocat aiurea banii alocați pentru bătrâni - ies la iveală alte cazuri despre modul în care se cheltuiesc fonduri publice în administrația condusă de Robert Negoiță (PSD). „Evenimentul zilei” a descoperit cum se face hocus-pocus cu clădirile Direcției de Asistență Socială a Sectorului 3 și se aruncă sume mari din buget pe apa Sâmbetei.

La Clubul Seniorilor se fluieră a pagubă

Concret, în luna august 2013, Consiliul Local al Sectorului 3 a aprobat o hotărâre de înființare a unei policlinici socio-medicale, Centrul „Tabita”, destinat persoanelor vârstnice și unor grupuri vulnerabile, investiția fiind prevăzută la aproximativ 550.000 de lei. Policlinica urma să funcționeze într-o vilă de pe Aleea Râmnicu Sărat 1A, unde fusese anterior un club al pensionarilor din sectorul condus de Robert Negoiță. Zis și făcut! S-a contractat o firmă privată, iar muncitorii s-au apucat de lucrările de amenajare necesare unei clinici - parchet, circuite electrice și sanitare specifice unei unități cu profil medical, pentru care Primăria Sectorului 3 a plătit circa 300.000 de lei, ne-au dezvăluit surse din instituție. În octombrie 2013, edilul Sectorului 3 a hotărât să nu mai facă acolo clinica medicală și să mute obiectivul în cadrul Centrului „Floare de colț”. Așa că, aleșii locali au votat o hotărâre prin care s-a modificat, retroactiv și ilegal, adresa sediului Tabita, de la fostul Club al pesionarilor, la centrul „Floare de Colț”. Asta, deși în clădirea situată pe Aleea Râmnicu Sărat se investiseră deja 300.000 de lei.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Floare de colț”, 3,3 milioane de lei

Numai că, centrul „Floare de colț”, noul sediu desemnat pentru „Tabita”, făcut pe vremea fostului primar Liviu Negoiță, era destinat persoanelor adulte cu grave dizabilități, care aveau tendința de a se automutila. În acest sens, centrul a fost amenajat cu încăperi capitonate, pentru a-i împiedica pe adulții bolnavi să se rănească, dar și cu alte amenajări speciale. În clădire și în toate amenajările, Primăria Sectorului 3 investise 3,3 milioane de lei. Centrul de recuperare neuropsihomotorie și asistență socială „Floare de colț” ar fi fost singurul de acest gen din sectorul administrat de Robert Negoiță și coordonat de city managerul Constantin Mitache. Practic, investiția a devenit inutilă după reamenjarea centrului drept „Policlinica Tabita”, unde persoanele asistate beneficiau de analize și consultații primare.

Tabita a „înghițit” încă 400.000 de lei

După ce și-au bătut joc de această investiție, administrația Negoiță - Mitache a cheltuit alți 400.000 de lei, potrivit răspunsului primit de la Biroul de presă al Primăriei Sectorului 3. „Trăgând linie și adunând, Primăria a aruncat pe fereastră investiții de aproape patru milioane de lei din banii publici – 300.000, plus TVA, la Casa Seniorilor și 3,3 milioane de lei la „Floare de colț”, astfel că investiția în Tabita a costat patru milioane dacă este să socotim suma totală investită, adică de zece ori mai mult decât v-a transmis dvs. Primăria Sectorului 3”, ne-au declarat sursele din cadrul DGASPC. Asta, în condițiile în care 33 de adulți cu dizabilități grave, care ar fi putut beneficia de milioanele investite din bani publici, pentru protecția lor, au rămas tot pe dinafară și vor fi tratați, ca până acum, de către ONG-uri specializate, care primesc între 2.100 și 2.700 de lei, lunar, pentru fiecare pacient îngrijit.

Centrul „Tabita”

Afacerea „Magnolia”

O altă investigație EVZ scoate la lumină neglijența, dar și grave suspiciuni de abuz în serviciu, cu iz de corupție. În 2012, edilul Sectorului 3 a decis să transforme Centrul de plasament „Sfântul Nicolae”, pentru copii și adolescenți, în căminul „Magnolia” pentru vârstnici. Numai că, după ce copiii au fost mutați în apartamente închiriate sau în cele deținute de Direcția de Asistență Socială a Sectorului 3, edilii au decis să facă investiții haotice și să arunce banii pe fereastră. Mai mult, fostul director ar DGASPC, Florin Ștefan Vasile, susține că actualul manager al sectorului, Constantin Mitache, a făcut presiuni pentru ca lucrările să fie câștigate de anumite firme.

Documentele obținute de EVZ probează că firmele câștigătoare - SC Mari Villa (pentru lucrările de interior) și SC Maxim Construct (pentru acoperiș) nu au avut cele mai bune oferte financiare. Astfel, oferta Mari Villa (1.084.946 lei) a fost abia a cincea, din totalul de nouă oferte depuse, iar în cazul lucrărilor pentru acoperiș au fost șapte oferte financiare mai bune decât a câștigătorului licitației, Maxim Construct (311.068 lei). Cu toate acestea, starea Centrului „Magnolia” este la stadiul „afară e vopsit gardul”. Acoperișul de tip șarpantă nu a mai fost instalat după ce s-a constatat că planșeul de la etaj, mult prea subțire, nu-l putea susține. Prin urmare, s-a schimbat soluția tehnică și s-a hotărât refacerea terasei. Numai că, la decopertarea terasei, tot etajul I, deja modernizat, ar fi fost inundat. Alți bani – altă pagubă, de interes pentru Curtea de Conturi.

Centrul Magnolia a fost doar vopsit

Tun pe salubrizare

Un alt exemplu de risipire a banului public: Robert Negoiță a indexat ilegal tariful salubrizării cu 57,74%, preț care a fost aplicat și retroactiv încă din iarna 2012-2013. În urma acestei decizii ilegale, societatea Rosal a încasat 16 milioane de lei, bani pe care trebuie să-i dea înapoi până pe 31 mai potrivit unui raport întocmit de inspectorii Curții de Conturi. Mai mult, nici în al 13-lea ceas, edilul nu a recunoscut greșeala și încearcă să scoată castanele din foc cu mâna aleșilor locali. Astfel, după ce EVZ a dezvăluit ilegalitatea, edilul a semnat un proiect de hotărâre de consiliu prin care recunoaște că s-a indexat ilegal tariful cu 57,74% și propune indexarea cu 25,47%. Numai că, și în aceste condiții, Primăria trebuie să recupereze cele 16 miloane de lei plătite ilegal către societatea de salubrizare.

Privatizează Sectorul 3 cu carioca

După aproape doi ani de mandat, Robert Negoiță vrea să transforme sectorul 3 într-un SRL, în care mai multe firme private să gestioneze domeniul public, iar taxele să ajungă, în mare parte, în buzunarul societăților comerciale. „Afacerea privatizării sectorului” a fost bine pusă la punct de Negoiță, încă de când a ajuns edil: iunie 2012. Primul pas a fost trasarea zonelor unde se poate face comerț în Capitală, adică unde se pot amplasa tonete, terase sau chioșcuri. Ele au fost stabilite fără a se face vreun studiu de fezabilitate, ci pur și simplu cu două carioci: una de culoare verde și una de culoare galbenă. Apoi, la sfârșitul lunii trecute, edilul a propus aleșilor locali ca patru parcuri mari - Titan, Titanii, Alexandru Ioan Cuza și Gheorghe Petrașcu - să fie concesionate unei firme private: SC Cris Garden SRL. Din toți banii încasați, privații vor da primăriei minimum 6.500 de euro pe an. Pe aceeași rețetă, edilul vrea să concesioneze și străzile.