După noile atacuri ale lui Putin, primarul Kievului, Vitali Klitschko, a explicat în ce condiții este Ucraina dispusă să negocieze cu Rusia. Acesta le-a cerut tuturor soldaților ruși să părăsească țara de urgență.
Primarul Kievului, Vitali Klitschko, consideră că Putin vrea să lase în frig și întuneric Ucraina. El l-a acuzat pe liderul de la Kremlin de negocid și a declarat că a întrecut limita. „Nu e un război, e un genocid împotriva populației ucrainene. Putin vrea Ucraina, dar fără cetățenii ucraineni! Toată lumea trebuie să înțeleagă asta! Iar acum distruge centralele din Ucraina. Asta înseamnă că își dorește ca oamenii să înghețe de frig”, a spus primarul Kievului.
Acesta nu crede în amenințările lui Putin cu arma nucleară, fiind un real pericol și pentru Rusia. „Dacă Putin ar folosi o armă nucleară, ar fi dramatic nu doar pentru Ucraina, ci și pentru Rusia şi pentru întreaga lume. De aceea, din punctul meu de vedere, e doar un bluf”, a estimat Klitschko .
Ucraina este dispusă să negocieze
Cu toate astea, Vitali Klitschko a declarat că Putin nu a renunțat la Kiev și că va face orice pentru a pune mâna pe un oraș atât de important. „Kievul a fost şi încă este ținta armatei ruse. De aceea avem nevoie de sisteme anti-rachetă, pentru siguranța cetățenilor noștri. Sistemele anti-rachetă sunt foarte importante pentru Ucraina, vă rugăm să ne ajutați!”, a declarat el, reiterând apelurile similare ale președintelui Volodimir Zelenski.
Primarul Kievului a mai declarat că Vladimir Putin „a pierdut deja războiul” și că Ucraina este dispusă să negocieze, dar cu mai multe condiții. Soldații ruși trebuie să părăsească țara și să nu se mai întoarcă niciodată.
„Suntem deschiși să negociem, să vorbim de compromis, să vorbim cu Rusia, însă doar când până și ultimul soldat rus va părăsi Ucraina! Suntem gata să vorbim, dar vă rugăm, părăsiți teritoriile noastre!”, a concluzionat el, potrivit CNN.
Și liderii din Uniunea Europeană au anunțat că sunt împotriva atacurilor lui Putin și l-au acuzat de crime de război. „Aceasta este o nouă escaladare şi este absolut inacceptabilă”, a denunţat Peter Stano.