Palmieri, fântâni colorate sau cântătoare şi, peste toate, câteva telegondole. Acestea sunt obsesiile edililor din marile oraşe, menite să încânte ochiul alegătorului.

Să facem ceva care să fure ochiul privitorului, ca să-i abată gândul de la adevăratele probleme ale urbei şi, de ce nu, să şocheze măcar un pic, ca să aducă pe buzele tuturor numele primarului care le-a năşit. Cam asta ar fi reţeta de succes pe care pare că se bizuie tot mai des în ultimii ani primarii marilor oraşe.

Palmierii, fântânile arteziene şi telegondolele sunt trei puncte comune pe lista cu primele realizări ale oricărui primar, indiferent de doctrina politică după care se ghidează. Fac, nu fac străzi, parcări sau locuinţe, edilii bifează musai la priorităţi cel puţin unul dintre cele trei „obiective“, ghidându-se mai puţin după bun-gust sau cultură, ci mai degrabă copiind modele străine ce dau ca nuca în perete în ambientul local.

Amenajările peisagistice nu mai au azi nimic în comun cu istoria, ba nici cu clima autohtonă, ele se înscriu cu succes în categoria kitsch-ului şi a improvizaţiilor ieftine, după cum sunt de părere şi arhitecţii urbanişti. De la palmierul lui Agathon la cârnatul lui Oprescu

La început a fost Dan Matei Agathon, care a zis: „Să fie palmieri la Constanţa şi Mamaia!“. Şi au fost palmieri de 115.000 de dolari, aduşi din Grecia. Oamenii au zis că-i frumos şi bine. Numai că palmierii au dat ortu’ popii în iarna de după vara plantării. Dar n-au dispărut din peisaj, ci au fost înlocuiţi, în continuare acordându-li-se atenţie şi sume de bani sporite.

De la ambiţia fostului ministru al turismului până la momentul de glorie al lui Cristian Popescu-Piedone - primarul sectorului 4 - care i-a pus „tichie de mărgăritar“ zonei Brâncoveanu, palmierul a mers, în zig-zag, în multe oraşe ale ţării, lăsând în urmă dâre de euro. Din Eforie în Vaslui şi de la Craiova la Deva, aranjamentul peisagistic de inspiraţie exotică a ajuns chiar şi la sat: localitatea Işalniţa, din judeţul Dolj, are arbuşti mediteraneeni în curtea şcolii generale.

Piedone a pornit de la certitudinea personală că „şi dacă văruiesc numai pomii, şi tot or să mă realeagă oamenii, că am făcut mai mult decât Inimăroiu“, şi a plusat cum numai unul de talia lui o poate face. Nu s-a lăsat mai prejos nici colegul lui de la Capitală, Sorin Oprescu. Doctorul a alungat panseluţele şi ceasul lui Băsescu de la Universitate şi le-a înlocuit tot cu, aţi ghicit, palmieri. În august anul trecut, 32 de palmieri au răsărit în Piaţa Universităţii, în schimbul a 250.000 de euro. De drag, oamenii au început chiar să-i ia acasă, unul câte unul, iar artiştii să-i transforme în personaje principale ale unor proiecte de activism.   Ambiţios cum îl ştim pe Oprescu, putem conta pe faptul că palmierii din buricul târgului sunt doar începutul celui mai lung cârnat de realizări edilitare... Apă colorată şi susur de milioane de euro

Apa ca apa, dar luminile şi muzica sunt mult mai importante. Fântânile arteziene sunt la mare cinste în planurile edililor. Bucureştenii ar putea avea, în viitorul apropiat, o fântână arteziană în Parcul Herăstrău. Nu-i, bineînţeles, o fântână oarecare, ci una muzicală, dotată cu jocuri de lumini şi cu nouă guri de lansare, din care vor ţâşni jeturi de apă de până la 30 de metri. O fântână care ar putea costa 8,68 milioane de euro.

Cum arteziene minunate sunt în toată ţara - cu apă colorată la Iaşi sau cu orgă cu 9.000 de jocuri luminoase la Piteşti - primarul sectorului 6 al Capitalei, Cristian Poteraş, nu s-a lăsat nici el mai prejos. A investit numai 491.883 de lei într-un ansamblu de 14 fântâni din zona Favorit. Telegondola sau cum eviţi gropile din carosabil

3,5 milioane de euro la Mamaia, 5 milioane la Suceava, peste 7 milioane de euro la Târgu- Mureş. Şi Neculai Onţanu, edilul de la sectorul 2, care-i şi întrece: peste 150 de milioane de euro. După cum a anunţat în luna octombrie 2008, primarul va băga toţi banii într-o serie de proiecte cum n-a mai văzut Bucureştiul. Printre ele, o telegondolă care să ridice cetăţeanu’ la 15-20 de metri înălţime, pe deasupra salbei de lacuri de pe Colentina. Telegondola urbană - până la urmă, o soluţie viabilă de evitare a gropilor sau a lucrărilor stradale - urcă repede la inima primarilor. PĂREREA SPECIALISTULUI

Incultură şi improvizaţii ieftine Ce-are palmierul cu Bucureştiul? „Nicio legătură“, spune Cerasella Crăciun, lector la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu“ şi specialist în peisagistică. „N-are legă- tură cu spaţiul cultural românesc, nici în ceea ce priveşte specia, nici în ceea ce priveşte silueta. Ca să nu mai vorbim despre temperaturile de la noi. Tot ce înseamnă amenajare peisagistică trebuie raportat la cultură, la istorie. Palmierii nu au ce căuta la Universitate; intersecţia trebuie să se integreze într-un proiect coerent organizat“, spune arhitectul. „Nu e normal să plantăm esenţe care mor, cum sunt palmierii, care sunt schimbaţi la trei luni. Este un gest de incultură, poate chiar de jignire a potenţialului cultural pe care-l avem“, adaugă arhitectul.

Cât despre ţâşnitoarele arteziene, aceeaşi arhitectă spune: „Fântânile sunt elemente decorative extrem de folosite în peisagistică. Adevărat, noi am avut o perioadă, până în ’90, în care am uitat să folosim apa în acest mod. Aceste instalaţii sunt extrem de utile, scad temperatura zonei cu două-trei grade în miezul verii; sunt un important factor ecologic. Dar problema e cum le facem şi cum se regăsesc ele acolo unde le aşezăm“. Cerasella Crăciun crede că multe dintre fântâni - cum e şi cea din sectorul 6, din zona Favorit - se încadrează în categoria kitsch-ului. „Improvizaţie ieftină. De fapt, problema este: le faci ca să existe sau ca să fie făcut?“, se întreabă retoric arhitectul.   Ce să vadă turistul din telegondolă?

Ce este telegondola? „O nouă modalitate de a mai folosi nişte bani cu un scop utopic“, zâmbeşte Cerasella Crăciun. „Aceste instalaţii se folosesc, într-adevăr, în capitale, dar sunt gândite într-un mod coerent cu întregul spaţiu. Eu nu contest că poate fi interesant din punct de vedere turistic să avem o telegondolă în Capitală, dar lucrul acesta se face ca ultim argument în afara turismului. Mai întâi aduci turiştii aici, apoi îi plimbi cu telegondola. Ce să le arăţi în Bucureşti? Avem vreun parc alpin, vreo rezerva- ţie? Ce să vadă de la înălţime? Construcţ iile haotice? Sau palmierii de la Universitate?“, conchide arhitectul.   „REPUBLIKA BANANA“

Poze pe „Insula cu Palmieri“, dimineaţa, pe răcoare

Să tot fie vreo trei luni de când Viviana Druga a dat drumul proiectului artistic „Republika Banana“, care-i adună laolaltă pe bucureştenii plătitori de taxe şi cu simţul umorului, dimineaţa devreme, la umbra palmierilor plantaţi în rondul din Piaţa Universităţii. Se întorsese din Portugalia, unde palmierii trăiesc, bine mersi, în mediul lor. „Am văzut «Insula» de la Universitate şi mi-am zis «Ce se întâmplă?». Era exact genul de imagine care te face să te gândeşti «nu au ce căuta acolo». Vizual, nu suntem obişnuiţi cu genul acesta de vegetaţie, este un exotism pe care l-am împrumutat şi nu ştiu pe cine încercăm să impresionă m“, spune tânăra care a pus la cale sesiuni foto gratuite în centru, până când palmierii au fost înlocuiţi cu brazi. „Am adunat nişte prieteni cărora le-a plăcut ideea, am mers acolo la 7.00 dimineaţa şi am făcut nişte poze“, arată Viviana cum a început „Republika Banana“. Acum o sună şi-i scriu zeci de bucureşteni care vor să se pozeze - în costum de baie, cu delfinul sau colacul de salvare - pe insula exotică din centrul oraşului. Programările rămân însă valabile pentru lunile calde ale anului viitor, când plantele exotice vor ieşi din nou la interval. Spaţiu verde cu scop de veneraţie

N-are nimic cu plantele, ceea ce face nu e un protest antipalmieri, foarte bine că există, dar dacă tot le-au pus din banii noştri, de ce să nu ne bucurăm şi noi de ele? De aici a plecat Viviana: „Avem o vegetaţie, ce facem cu ea? Este un spaţiu intangibil, eu nu pot să ajung acolo fizic, nu? Dacă mă duc, primesc amendă pentru trecere neregulamentară. Palmierii nu există decât ca decor bananier şi nu sunt pentru oameni. Un decor şi-atât. Exact ca statuile, care n-au decât un scop: de veneraţie“, subliniază artista nuanţa ironică a proiectului.

Până acum nu a primit niciun fel de reacţii din partea autorităţilor. Ce-şi doreşte de la primărie: să se dea liber la iarbă, să scăpăm de anunţul „Nu călcaţi spaţiul verde!“. „Am stat un an în Berlin. Acolo nimeni nu stă pe bănci. La noi ai un culoar, eşti doar în vizită prin parc, n-ai voie să te bucuri de el. E ca la aeroport. Până la urmă, ar fi chiar haios să stai să citeşti în palmier, doar face parte din oraşul tău...“, îşi justifică Viviana acţiunea de „gherilă pasivă“.