Primăria Sectorului 1 a fost sancționată de reprezentanții Gărzii de Mediu în problema ridicării gunoaielor, iar amenda se ridică la suma de 200.000 de lei.
Primăria Sectorului 1, condusă de Clotilde Armand, a fost amendată de Garda de Mediu cu suma de 200.000 de lei. După controale ce au durat o săptămână și au fost făcute și la primărie, și în cadrul companiei care se ocupă cu salubritatea, Garda de Mediu a constatat că operatorul nu era Romprest, ci Primăria Sectorului 1, deoarece gunoaiele reprezintă proprietatea Primăriei, conform Antena 3.
Primăria Sectorului 1 a fost sancționată de Garda de Mediu în problema gunoaielor
Tot joi, magistrații de la Tribunalul București au decis că Primăria Sectorului 1 trebuie să plătească datoriile către compania de salubritate. În aceste condiții, primarul Clotilde Armand trebuie să mai găsească o altă sursă de finanțare pentru a-și achita datoriile, conform sursei citate. De asemenea, situația problema gunoaielor din Sectorul 1 va fi monitorizată în continuare de Agenția de Mediu și de către Garda de Mediu.
„În același timp am cerut organismelor de control să monitorizeze zilnic, dacă apare o amenințare la sănătate populației, să anunțe de urgență Prefectura”, a afirmat prefectul Capitalei, Alin Stoica.
Apelul făcut de premierul Florin Cîțu
Legat de această chestiune, premierul Florin Cîțu spunea. „Cetățenii nu trebuie să sufere din cauza unei dispute în instanță. Nu este un lucru ok. Garda de Mediu trebuie să-și facă datoria, să verifice, să meargă în forță și dacă găsește ceva să amendeze.”
Clotilde Armand vorbea despre un șantaj la care este supusă Primăria de la Sectorul 1 de către firma Romprest. „Operatorul de salubritate lucrează pentru statul român, și nu invers. Ce se întâmplă acum e un șantaj total inacceptabil, pe care statul român nu trebuie să îl accepte.
Vedeți pe străzile Sectorului 1 niște muncitori ai operatorului de salubritate, care muncesc, mătură, prestează servicii scumpe, dar când e vorba de serviciul public, de ridicare de gunoi, ei nu prestează acest serviciu care e obligatoriu prin lege, prin regulamentul de salubritate, prin contractul lor au obligația să presteze acest serviciu public.
Ei ce fac - prestează celelalte servicii scumpe, dar serviciul public nu îl prestează. Acest operator lucrează pentru statul român și nu invers. Am văzut gunoaie care erau... muncitorii dădeau cu jet de apă pe carosabil și dădeau și pe gunoaie, fără să îl ridice. E o situație de șantaj care nu e acceptabilă. În orice capitală europeană s-ar fi oprit de a doua zi acest șantaj.”