Decizie controversată. Primăria Buzău, ajutor de jumătate de euro pentru proiectele primarului pro-rus din Chișinău, Ion Ceban

Decizie controversată. Primăria Buzău, ajutor de jumătate de euro pentru proiectele primarului pro-rus din Chișinău, Ion CebanIon Ceban Sursa foto: Ion Ceban / Facebook

Consiliul Județean Buzău a decis să aloce o jumătate de milion de euro pentru lucrări de infrastructură în capitala Republicii Moldova, Chișinău. Date fiind tensiunile din zonă, dar și faptul că primarul orașului, Ion Ceban, este un auto-declarat pro-rus, gestul său ridică multe semne de întrebare.

Consiliul Județean Buzău va aloca zece milioane de lei moldovenești, adică puțin peste 2,5 milioane lei, res­pectiv o jumătate de milion de euro pentru dezvoltarea capitalei Republicii Moldova.

Primarul din Chișinău, considerat un pion al Rusiei

Primarul din Chișinău, Ion Ceban, nu a taxat public declanșarea invaziei ruse în Ucraina, fiind ales în funcție din partea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), considerată a fi o unealtă politică rusească.

Mai mult, Petre Emanoil Neagu, președintele CJ Buzău transmitea, în februarie 2022, că va aloca o donație de opt milioane de lei moldovenești, în scopul dezvoltării Sectoarele Buiucani și Botanica din capitala Chișinău.

„Am prins bani în buget să continuăm proiectele cu frații noștri mai mici de peste Prut. Încă de la începutul anilor ‘90, noi avem o colaborare bună cu Soroca am continuat cu Dubăsari și, mai târziu, am ajuns la Chișinău. Am făcut un lucru fantastic împreună cu Primăria Chișinău. Am reabilitat un scuar care se cheamă Nicolae Titulescu, de la a cărui naștere se vor împlini în martie 150 de ani, iar în această vară ne-am propus să reabilităm Parcul Central, unde se găsește și statuia lui Ștefan cel Mare”, a transmis președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu.

Catedrala Mitropolitană se numără printre obiectivele vizate de investiții

Pe lângă asta, primarul Ion Ceban are în plan să restaureze și scuarul Catedralei Mitropolitane, grație donațiilor venite din România.

„Am mulțumit președintelui Consiliului Județean Buzău, dar și consilierilor care au aprobat recent ajutorul financiar pentru municipiul Chișinău în valoare de 8 milioane de lei moldovenești. Este o a doua donație, după ce anterior de la Consiliul Județean Buzău au venit încă două milioane de lei (moldovenești, n.r.), pe care le-am folosit la reabilitarea scuarului din str. N. Titulescu din sectorul Botanica”, a transmis Ceban, conform agenției Moldpres, citată de OpiniaBuzău.ro.

Buzău Fest, un mare eveniment local ce urmărește promovarea tradițiilor

Președintele Petre Emanoil Neagu a transmis delegației de peste Prut că va fi organizat și un eveniment de amploare, mutat din septembrie, la începutul verii.

„Vreau să continuăm tradiția Zilelor Chișinăului la Buzău și sper ca, de această dată, pandemia să ne lase să ne manifestăm așa cum trebuie și să facem ceva mult mai amplu. Nu aș mai vrea să ne ducem în septembrie și aș vrea să facem acest lucru mai devreme. Reînviem Tabăra de la Măgura și Zilele Chișinăului, vrem să le facem concomitent cu Buzău Fest, în mai multe locații din municipiu și județul Buzău, la începutul lunii iunie pentru că este vară.

Atunci este și Ziua Internațională a Copilului și lumea este puțin mai veselă și cred că, după tot ce s-a întâmplat, oamenii au nevoie și de cultură. Urmărim promovarea tradițiilor, publicul nostru țintă sunt tinerii, vrem să promovăm locurile noastre tradiții din Basarabia și România, copiii care fac artă din cele două țări. Tot atunci aș vrea să marcăm și intrarea Ținutului Buzăului în rândul Rețelei Globale a Geoparcurilor UNESCO, pentru că până atunci sper să primim și acreditarea”, a transmis președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, la mijlocul lunii februarie.

Colaborări și cu alte autorități locale din România

Primarul Chișinăului, Ion Ceban, spune că urmează colaborări și cu alte consilii județene din România și laudă realizările de până acum.

„Am venit în România pentru a discuta cu mai multe autorități despre proiecte pe care le putem face împreună. Consiliul Județean Buzău este primul consiliu județean cu care am format un acord și avem și primele rezultate foarte frumoase. Am reușit să ajungem la Buzău cu un program extraordinar pe trei zile și avem realizări și în infrastructură și în educație.

Cred că este foarte important să punem în relații tinerii și mă bucur că putem face acest proiect de reabilitare a scuarului catedralei, locul unde se întâlnește, probabil, toată lumea în Chișinău și să facem bineînțeles și alte proiecte”, transmitea Ion Ceban, primarul din Chișinău.

Legături cu Rusia și problema transnistriană

În anul 2020, Ion Ceban era inclus în delegația partidului său care s-a întâlnit cu Dmitri Kozak, un oficial de la Kremlin care, la cererea lui Putin, se va ocupa de „reglementarea problemei transnistriene”. Pe lângă asta, Ceban s-ar fi întâlnit și cu oameni cheie din FSB, responsabili cu Republica Moldova, dar și cu mai mulți membri ai PSD și PNL din România.

„Vizita aceasta la Kremlin, consultanța rusească oferită în campania electorală, logistica de care se bucură și susținerea sa în creștere pe linie de PSRM sunt semne evidente ale importanței lui Ceban în jocurile Moscovei de dincolo de Prut” scriu cei de la Podul.ro, citați de OpiniaBuzău.ro.