Un fost primar, achitat după 11 ani de procese, dă în judecată DNA: „Portocală m-a pus să fac un denunț”

Un fost primar, achitat după 11 ani de procese, dă în judecată DNA: „Portocală m-a pus să fac un denunț”

Iulian Popa, fostul edil al comunei Secăria, Prahova, trimis în judecată în 2007 de DNA, a fost achitat de Tribunalul Prahova după 11 ani petrecuţi în instanţe şi după ce judecătorii de la Tribunalul Sinaia l-au condamnat, iniţial, la 5 ani de închisoare cu executare.

În 2007, DNA l-a trimis în judecată pe Iulian Popa pentru instigare la infracțiunea de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care ar fi avut ca rezultat obținerea pe nedrept a unor fonduri europene, cu consecințe deosebit de grave. După 11 ani de procese, fostul primar a fost achitat, dovedindu-se astfel că este nevinovat.

Acesta a declarat, pentru EVZ, că o să-i dea în judecată pe cei care l-au târât prin instanțe: „Iniţial, m-au judecat la Sinaia, unde credeam că se va rezolva pentru că n-aveam nicio vină, însă judecătorii m-au condamnat la 5 ani de închisoare cu executare. Am avut un şoc când am aflat. Am făcut recurs la Curtea de Apel Ploieşti, care a întors dosarul la Sinaia, unde mi-au dat de data asta 4 ani cu suspendare. În urma acestei pedepse, n-am mai putut să muncesc, iar comuna a avut cel mai mult de suferit. Ulterior, DNA Ploieşti m-a chemat în alt proces, chipurile disjuns din primul dosar, după ei făcusem furăciuni şi mai mari. M-au trimis în judecată la Tribunalul Ploieşti, care, după 3 ani, în 2017, a admis că sunt nevinovat şi m-a absolvit de toate cretinismele, anume un presupus prejudiciu de 5 milioane de lei.

De asemenea, am fost solicitat de procurorul Mircea Negulescu, zis şi „Portocală” -lucra atunci la Parchetul de pe lângă CA Ploieşti- în urma unui denunţ pe care cred că l-a făcut viceprimarul Iulian Neagoe, ca să nu mai pot candida. Portocală mi-a pus 7 capete de acuzare, mi-a zis că ţinta e Anghel, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, m-a pus să fac un denunţ, n-am acceptat. După 1 ianuarie dau în judecată Tribunalul Sinaia şi DNA Ploieşti”.

Ne puteți urmări și pe Google News