Evenimentul Zilei > Actualitate > Prima româncă la ONU, în elita mondială a diplomaţiei
Prima româncă la ONU, în elita mondială a diplomaţiei

Prima româncă la ONU, în elita mondială a diplomaţiei

Simona Miculescu a fost prima femeie din România căreia i s-a acordat gradul diplomatic de ambasador şi prima femeie care conduce misiunea permanentă a României pe lângă ONU - New York.

Cu o carieră diplomatică de 18 ani, a fost de două ori purtător de cuvânt al MAE şi consilier de presă al ministrului de externe (în 1993 si 1999). A acceptat provocarea de Director al Departamentului de presă al MAE (1994), ulterior a fost ataşat de presă al Ambasadei României la Washington (1994-1998), precum şi coordonatorul departamentului pentru informaţii publice al Misiunii  OSCE în Kosovo (1999-2000).

Între 2000 si 2004 a exercitat funcţia de consilier de politică externă al Preşedintelui României, devenind prima femeie din istoria diplomaţiei române căreia i s-a conferit gradul diplomatic de Ambasador. Între 2006 şi 2007 a deţinut poziţia de consilier principal al guvernului irakian pentru comunicare publică, postură în care a elaborat, printre altele, şi primele două manuale de relaţii publice din Irak.

Complementar carierei sale diplomatice, deţine o bogată experientă academică şi de relaţii publice internaţionale, cu un doctorat în literatură, iniţierea şi predarea de cursuri de relaţii publice internaţionale la două universităţi din România, precum şi publicarea mai multor cărţi şi articole pe teme conexe.
Într-un interviu acordat pentru strada32.com, comunitatea românilor de pretutindeni, şi evz.ro, Simona Miculescu vorbeşte despre activitatea sa, provocările pe care le aduce funcţia pe care o ocupă şi despre demersurile Românie în politica externă.
Mirela Ciucur: Puteţi să ne oferiţi câteva dintre atributele cheie pe care le-aţi asocia rolului pe care îl deţineţi în reprezentarea ţării între statele lumii? Care sunt trăsăturile care vă definesc ca demnitar, unde vi se pare că se sfârşeşte zona de politică externă şi unde începe cea de diplomaţie?
Simona Miculescu: Pentru a defini actuala mea poziţie de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar, reprezentant permanent al României la ONU, ar trebui să definesc, în primul rând, ce înseamnă a fi ambasador: înseamnă a fi un diplomat de cel mai înalt rang, care reprezintă un stat pe lângă un alt stat sau pe lângă o organizaţie internaţională.

A fi ambasador înseamnă a deţine o poziţie de mare responsabilitate, pentru ca reprezentarea ţării la cel mai înalt nivel este un exerciţiu deosebit de dificil şi de complex, mai ales în cadrul diplomaţiei multilaterale. Eu am onoarea de a reprezenta România într-o arenă internaţională aparte, în unica organizaţie universală, unde mai sunt 191 de «combatanţi» – reprezentanţii permanenţi ai celorlalte 191 de state membre ale ONU, care reprezintă elita mondială a diplomaţiei şi dintre care doar 25 sunt femei.

Un ambasador trebuie să fie şi un manager şi un lider în acelaşi timp, pentru care competenţa, tenacitatea, energia, dăruirea, voinţa, entuziasmul, curiozitatea intelectuală, pragmatismul, abilitatea de relaţionare, disponibilitatea de comunicare, creativitatea, auto-disciplina, competenţa, onestitatea, integritatea şi, nu în ultimul rând, pozitivismul sunt tuşele profilului ideal. În ce priveşte zona de politică externă, aceasta este în permanenţă confluentă cu diplomaţia, ele se îngemănează perpetuu şi sunt potentate de un concept fundamental, esenţa ambelor: interesul naţional.

Cum aţi defini de fapt proiecţia rolului dvs în contextul României actuale, încă intens convulsionată politic, economic şi mediatic. Care sunt momentele marcante în care poziţia deţinută vine să susţină identitatea ţării noastre în lume?
Aş vrea să vă spun, în primul rând, că România noastră, care ni se pare tuturor mai frământată decât este, nu se deosebeşte cu nimic, în ce priveşte dinamica internă, de celelalte state din Europa de sud-est. «Convulsiile» pe care le invocaţi, sunt, de fapt, etape inerente ale tranziţiei societăţii noastre spre o democraţie matură şi modernă.

În acest context, rolul nostru este de a spori vizibilitatea României pe plan internaţional, de a face România parte a dialogului global pe toate subiectele aflate pe agenda onusiană.

Chiar dacă munca mea şi a echipei noastre nu este vizibilă, pentru că este extrem de tehnică, pentru noi există multe momente marcante de-a lungul anului, fie negociind una din cele peste 600 de rezoluţii care se adoptă anual, sau promovând acerb o candidatură românească, sau făcând auzită vocea României prin discursuri la această tribună unică şi atât de respectată.

Momentele cele mai marcante prin care România îşi susţine cel mai vizibil  identitatea sunt, însă, de obicei, participările la nivel înalt sau cel mai înalt la Deschiderea noilor sesiuni ale Adunării generale a ONU, care au loc în fiecare an, în septembrie, fiind cuplate, în ultimii ani, cu diferite summit-uri pe teme de interes major: anul trecut pe tema schimbărilor climatice, iar anul acesta pe cea a obiectivelor de dezvoltare ale mileniului.

Aceste evenimente sunt de o anvergură deosebită, reunind la New York sute de preşedinţi, prim-miniştri, miniştri de externe care ilustrează anual harta vie a lumii şi reconfirmă uriaşa diversitate politică, geografică, istorică si culturală a acestei organizaţii.

Urmărind evoluţia Statelor Unite şi marilor puteri europene, am învăţat că demersul diplomatic extern este crucial în viaţa unui stat. În viziunea dvs, investeşte România suficient în această zonă la momentul actual?
Nu e niciodată suficientă investiţia în activitatea de reprezentare a tării. Şi această investiţie devine cu atât mai dificil de onorat în vremuri de criză acută pe plan mondial.

Trăiesc, totuşi, cu speranţa că va veni şi ziua în care diplomaţia va fi mult mai apreciată, mai respectată, alocându-i-se resurse pe măsura complexitaţii responsabilitaţilor sale, a valorii şi potenţialului său. Dar, pentru a fi mai respectată, ea trebuie să fie mai cunoscută.

Cred că şi noi, diplomaţii, trebuie să fim mai vocali, mai puţin timizi în a vorbi despre noi, despre specificul profesiei noastre, care este un mister bine conservat pentru majoritatea opiniei publice, iar speculaţiile superficiale şi frivole înlocuiesc, de multe ori, o realitate cotidiană intensă, ce implică mult efort şi sacrificiu personal.

Câteva cuvinte despre demersurile pe care le aveţi în zona educaţiei în domeniul relaţiilor internaţionale, care este stadiul învăţământului românesc în această direcţie? Cum vedeţi impactul acestui demers în ce priveşte prezenţa României la nivel global?
Eu m-am implicat direct – şi o voi mai face – în promovarea Comunicării ca materie specifică în învăţământul de relaţii internaţionale, pentru că eu cred sincer că abilităţile de comunicare educate sunt cheia succesului în acest domeniu.

Cred, totodată, că suntem pe drumul cel bun în zona învăţământului specializat pe relaţii internaţionale, dar mai e mult până departe. Sper ca şi MAE să beneficieze, într-o bună zi, de o solidă academie diplomatică, acreditată ca atare, care să completeze profilul academic specific şi să includă şi un institut de studii internaţionale aferent, aşa cum are fiecare minister de externe ce se respectă.

Vă înscrieţi astfel în rândul unor femei remarcabile precum Hillary Clinton sau Condoleezza Rice. Care este viziunea dvs personală privind perspectivele rolului femeii în definirea politicii externe a unui stat?
Mă onorează comparaţia pe care o faceţi cu cele două distinse personalitaţi americane, dar sunteţi prea generoasă.

Modelul meu rămâne Madeleine Albright, care şi acum este extrem de vizibilă şi de respectată în lumea diplomatică şi politică.

Această pleiadă de femei extraordinare cărora li se adaugă şi multe altele de pe mapamond, precum numeroasele actuale sau foste doamne ministru de externe – de la grecoaica Dora Bakoyannis la austriaca Benita Ferrero-Waldner, de la tanzanianca Asha-Rose Migiro la japoneza Yoriko Kawaguchi, de la bulgăroaica Nadia Mihailova la ecuadorianca Maria Espinoza – demonstrează cu tărie că femeile, cu vocaţia lor pacifistă, cu capacitatea lor aparte de negociere şi comunicare şi cu ţinuta lor intelectuală sofisticată, pot fi o voce persuasivă, o forţă incomensurabilă în politica externă a unui stat şi pot face o diferenţă chiar şi în cele mai dure şi complexe circumstanţe, precum cele din zone de conflict sau post-conflict.

Acelaşi lucru este demonstrat zilnic şi de miile de femei – diplomat, care activează la toate nivelele ierarhice ale diplomaţiei mondiale (inclusiv numărul impresionant de femei diplomat din Ministerul român al afacerilor externe) care îşi reprezintă ţara cu devotament, talent, profesionalism, eleganţă, inteligenţă, creativitate şi un profund patriotism.

Publicat in categoriile: Actualitate
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: