Ministrul Sănătății a făcut primele evaluari după ce a văzut cu ochii săi dezastrul ce a avut loc, sâmbătă, la Piatra Neamț.
Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a ajuns de urgență la Piatra Neamț, acolo unde sâmbătă seara a avut loc o catastrofă. Un incendiu izbucnit la secția ATI a Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț a lăsat fără suflare 10 persoane, iar alte șase sunt grav rănite. La ieșirea din unitatea medicală, Tătaru a vorbit despre situația actuală, rămasă după ce flăcările au mistuit secția.
„Eveniment tragic la spital aici, în Piatra Neamţ, incendiu în sectia ATI SARS-CoV-2, zece decese în rândul pacienţilor, un medic cu arsuri pe 40% din suprafaţa corporală, 15-20% gradul 4 pe membre, alte trei persoane din aparatul medical cu arsuri de gradul 1 şi 2, dar pe suprafeţe limitate, care nu necesită internarea.
În acest moment se face transferul medicului ars, care în acest moment este conştient, către Iaşi, de unde va fi transportat către Spitalul Floreasca în această noapte cu un avion sanitar. Ceilalţi şase pacienţi sunt transferaţi la Iaşi pentru suport, tratament SARS-CoV-2”,a declarat Nelu Tătaru.
Mesajul lui Klaus Iohannis
Pe de altă parte, într-un mesaj postat pe contul de Facebook, președintele Klaus Iohannis a transmis și el un mesaj: „Tragedia care a avut loc la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ a îndoliat întreaga ţară. Sunt profund îndurerat de decesul pacienţilor de la Secţia de Terapie Intensivă şi transmit condoleanţe şi multă putere familiilor în aceste momente grele. Urez însănătoşire grabnica victimelor aflate în stare foarte gravă! Sunt alături de toţi cei care sunt afectaţi de acest accident îngrozitor”, a spus Iohannis.
„Dacă izbucnește un incendiu în secția ATI, este nenorocire”
Monica Pop, directorul Spitalului Clinic de Oftalmologie, a comentat această tragedie. „Există în fiecare spital un plan care trebuie activat în astfel de situaţii, sper că a fost activat. N-am înţeles de ce nu sunt transferaţi (n.r. - pacienţii evacuaţi) la Bacău, unde există un spital la fel de mare ca şi cel din Piatra Neamţ. Acum trebuie închisă şi această secţie COVID (...) Motivele pot fi multe, oxigenul întreţine arderea. Dacă izbucneşte un incendiu în Secţie ATI, este nenorocire. Sunt foarte curioasă de ce s-a întâmplat.
Oamenii aceia, după părerea mea, nu au decedat din cauza incendiului, pentru că nu moare nimeni atât de repede. Poate fi şi intoxicaţie cu monoxid de carbon. E foarte greu de spus de ce s-a întâmplat aşa şi de sunt atâţi oameni care şi-au pierdut viaţa atât de repede”, a spus Monica Pop conform Antena 3.