Prima reacţie a lui Victor Ponta în legătură cu graţierea lui Dan Voiculescu

Prima reacţie a lui Victor Ponta în legătură cu graţierea lui Dan Voiculescu

Victor Ponta a făcut primele declaraţii cu privire la zvonurile despre o posibilă graţiere a lui Voiculescu în cazul în care va deveni preşedintele României în acest an.

Premierul României, Victor Ponta, a preferat să nu facă comentarii pe marginea subiectului condamnării lui Dan Voiculescu. Cât despre faptul că l-ar putea graţia pe omul de afaceri în dacă va ieşi preşedinte, Victor Ponta a dat uhn răspuns neclar.

"Am văzut aceste susţineri ale celor de la PNL şi mi-am adus aminte că în 2012 Traian Băsescu spunea că l-am suspendat, că domnul Antonescu să graţieze nu ştiu ce oameni. Deci, acelaşi discurs al domnului Băsescu îl au cei de la PNL acum, fiind cu Traian Băsescu", a comentat Victor Ponta.

Ne puteți urmări și pe Google News