Prima dragoste a lui Putin. Bunicul era bucătar pentru Lenin și Stalin, nepotul le-a luat locul
- Iuliu Vlădescu
- 1 aprilie 2023, 14:44
Cum a reușit nepotul unui simplu bucătar, fiul unui militar și al unei muncitoare la fabrică, să se așeze pe „tronul” pe care stăteau cei pentru care slujise bunicul său. Secretul stă în tinerețea lui Putin și în marea sa iubire.
Vladimir Vladimirovici Putin s-a născut la 7 octombrie 1952 în Leningrad, avându-i ca părinți pe Vladimir Spiridonovici Putin (1911—1999) și pe Maria Ivanova Selomova (1911—1998). Mama lui era muncitoare la o fabrică, iar tatăl său a servit ca militar în marina sovietică, într-o unitate submarină în cursul anilor 1930.
Bunicul lui Putin, bucătar pentru Lenin și Stalin
Putin-tatăl a lucrat pentru NKVD, într-un grup de sabotaj în vremea ce-lui de-al Doilea Război Mondial. Doi frați mai mari s-au născut în mijlocul anilor 1930; unul dintre ei a murit la câteva luni după naștere, iar al doilea a decedat de difterie în timpul asediului Leningradului. Bunicul patern, Spiridon Putin (1879-1965), a fost bucătarul lui Vladimir Lenin și Iosif Stalin.
În 1968, la 16 ani, Vladimir Putin a abordat direct KGB din Leningrad pentru un loc de muncă. Se știa că cei care lucrează la KGB înfruntă riscuri mari, dar, Putin nu s-a temut de așa ceva. Vroia doar să fie spion. Venit dintr-o familie modestă, Vladimir Putin nu făcea parte din nomenclatură, nu avea legături în guvern sau vreo diplomă universitară care să-i dea speranțe că va face o carieră în KGB.
Putin doar își dorea să fie spion
Fără nici un ajutor din afară, fără vreo recomandare, a intrat direct în sediul KGB-ului și a cerut o slujbă. Ofițerul care l-a primit era uimit de încrederea lui. În loc să-l trimită acasă, i-a explicat lui Putin că trebuie să aibă o diplomă de învățământ superior ca să fie luat în calcul. Așa că Vladimir Putin s-a înscris ca student în drept la Universitatea de Stat din Leningrad. Această decizie a fost începutul unei cariere politice.
Concentrându-se pe studii, el și-a făcut timp pentru activități extra-curriculare, cum ar fi artele marțiale. Trebuie spus că Putin încă din clasa a șasea a început să se dedice sportului, mai ales artelor marțiale sambo și judo.
Centură neagră la Sambo și Judo
KGB a urmărit cu atenție evoluțiile sale, așa cum făcea cu toți elevii care puteau deveni agenți. În primul său an la Facultatea de Drept, a luat centura neagră în Sambo. De asemenea, foarte curând a primit o centură neagră în Judo. Făcea sport în mod regulat ca să se mențină în formă. Era atât de hotărât încât a participat la tabere de instruire și cantonamente în zone îndepărtate din Rusia.
În timpul anilor de studenție, el a devenit membru al Partidului Comunist și a rămas membru până la dizolvarea acestuia în decembrie 1991. Vladimir Putin s-a concentrat și asupra studiilor, deoarece știa că erau oameni care îl urmăreau și că era biletul lui de intrare în KGB. Se aștepta să primească o ofertă de la KGB chiar înainte de absolvire. A terminat secția de drept internațional a Facultății de Drept a Universității de Stat din Leningrad, în 1975, cu o teză despre politica SUA pe continentul african.
Când nu s-a întâmplat acest lucru, el a decis să lucreze ca avocat. Numai că puțin timp înainte de examene, și-a văzut visul cu ochii: un străin l-a abordat la Universitate. Era unul din recrutorii KGB.
Intrarea în KGB
La vârsta de 23 de ani, Vladimir Putin a părăsit viața civilă și a trecut cu succes primele teste de verificare, devenind un proaspăt recrut al KGB.
Putin a lucrat în diferite departamente la KGB pentru a înțelege mai bine modul de operare al serviciu-lui de informații sovietic. El și-a petrecut primele cinci luni în zona de contrainformații. Sarcina sa principală era de a documenta și demasca străinii care lucrau în Uniunea Sovietică ca spioni.
Următoarea sa misiune a fost identificarea persoanelor care au criticat Uniunea Sovietică sau care erau suspectate că au legături cu dizidenții din URSS. Dădea semne că este bun în meserie, așa că ulterior a fost trimis pentru cursuri de instruire, vreme de un an, la Școala Superioară Dzerjinski a KGB din Moscova, iar apoi, pe la mijlocul anilor 1980, la Institutul KGB Yuri Andropov din Moscova, dedicat informațiilor externe.
Întors în Leningrad, în câțiva ani a fost promovat la gradul de maior. Loialitatea lui față de KGB a fost incontestabilă. Era atât de secretos, încât nici soția lui nu avea nici o idee că lucra pentru KGB. Avea impresia că lucrează pentru poliție. La vârsta de 31 de ani a fost din nou trimis la Moscova pentru cursuri speciale, unde a fost instruit un an.
Misiunea de la Dresda
Întrucât vorbea fluent germana, a fost trimis în RDG, Germania de Est, ca agent. A făcut parte din unitatea KGB de la Dresda, dar nu i s-a mai părut o muncă interesantă, pentru că avea parte de multă birocrație și puțină acțiune. Multe misiuni în care sarcinile sale principale au implicat monitorizarea politicienilor și a oficialilor comuniști din Republica Democrată Germană (RDG).
A petrecut în Dresda o perioadă de cinci ani, 1985-1990 și și-a îndeplinit îndatoririle cu conștiinciozitate. După prăbușirea regimului comunist al Germaniei de Est și a sistemului comunist din celelalte state satelite ale Uniunii Sovietice, Putin a fost rechemat în Uniunea Sovietică, la Leningrad, iar în iunie 1991 a ocupat un post la Facultatea de Relații Internaționale a Universității din Leningrad, aflându-se în subordinea vicerectorului Iuri Molceanov. În această nouă calitate, Putin ar fi supravegheat colectivul studențesc și pe recruți.
Plecarea din KGB
Putin a demisionat formal din KGB la 20 august 1991, având gradul de locotenent-colonel, a doua zi după anihilarea loviturii de stat împotriva lui Mihail Gorbaciov.
Plecarea lui din Germania de Est, după ce a încetat efectiv să existe, a fost amară. În Dresda biroul KGB era în clădirea care găzduia poliția secretă est-germană, STASI. În 1989, când mulțimile furioase au erupt în birourile poliției, Putin a sunat la Comandamentul Sovietic din Germania de Est pentru ajutor: „Și mi s-a spus: Nu putem face nimic fără comenzi de la Moscova. Iar Moscova tace.” În cele din urmă, a spus el, personalul militar a venit în ajutor, dar cuvintele „Moscova tace” au rămas în mintea lui. Putin spune că a avut sentimentul că Uniunea Sovietică dispăruse. (Preluare din Evenimentul istoric)