Prigojin, atac cu subînțeles la adresa lui Putin. Liderului de la Kremlin i se pune judecata la îndoială și este numit „ticălos ordinar”
- Ramona Rotaru
- 10 mai 2023, 19:58
Evgheni Prigojin a fost omul de bază a lui Vladimir Putin în războiul din Ucraina. Relațiile dintre cei doi nu mai sunt la fel de strânse, iar liderul grupului de mercenari Wagner a criticat în repetate rânduri conducerea militară rusă. Până acum nu a făcut nicio declarație referitoare la președinte, însă cea din Ziua Victoriei face trimitere la liderul de la Kremlin.
De Ziua Victoriei, liderul grupului Wagner, Evgheni Prigojin, a transmis un mesaj prin intermediul căruia a criticat conducerea militară rusă, pe ministrul Apărării Serghei Șoigu și pe șeful Statului Major Valeri Gherasimov. Deși nu a vorbit direct despre Vladimir Putin, se crede că o parte a mesajului este dedicată lui.
În mesajul său, liderul Wagner spune că „bunicuțul fericit se gândește că-i este bine. Dar ce să facă țara mai departe? Dacă el va avea dreptate, să ne dea Dumnezeu sănătate la toți. Dar ce să facă țara, ce să facă copiii noștri, nepoții noștri, viitorul Rusiei și cum să câștigăm războiul, dacă, din întâmplare, eu doar presupun, s-ar adeveri că acest bunicuț este un ticălos ordinar?”
Analiștii americani de la Institutul pentru Studiul Războiului susțin că Evgheni Prigojin s-a folosit de Ziua Victoriei pentru „a-și bate joc de Vladimir Putin și a-i pune la îndoială judecată. Potrivit acestora, cuvintele „ticălos ordinar” îi sunt adresate, în mod indirect, liderului de la Kremlin.
„Prigojin se referă probabil la Putin, care este adesea numit „bunicul” (sau mai precis „Bunkernyi ded” sau „bunicul din buncăr”), iar Prigojin a atacat anterior pe nume alți oficiali și comandanți ruși, însă nu a făcut acest lucru împotriva lui Putin”, susțin analiștii de la ISW, potrivit Sky News.
Va rămâne în viață Prigojin după declarațiile cu subînțeles la adresa lui Putin?
Analiștii americani susțin că liderul grupului de mercenari a încercat să treacă peste autoritatea liderilor militari ruși. „Atacurile sale crescânde ar putea să erodeze și mai mult autoritatea liderului rus în jocul de putere de la Kremlin, unde actori individuali se luptă pentru poziție și influență”, mai spun specialiștii militari.
Potrivit altor analiști, scopul lui Evgheni Prigojin ar fi acela de a-l îndepărta pe Vladimir Putin din funcția de președinte al Rusiei. Anders Aasund, expert în politica rusă și fost consilier economic al guvernului rus în perioada 1991 - 1994 consideră că „ar fi surprinzător dacă Prigojin supraviețuiește acestei declarații”.
Reamintim că această declarație nu este prima de acest gen pe care liderul grupului de mercenari o face în spațiul public. În ultimele luni, el a transmis mai multe mesaje dure conducerii de la Moscova. În unul dintre acestea este plin de injurii și acuzații la adresa liderilor armatei ruse, acuzându-i că nu furnizează armele promise.