Îl privea cu o sobrietate impusă și studiată : oamenii care îi cereau lucruri îl oboseau.

 

- Așa, și ce dorești de la mine?

- Domnule director, sunt trei luni de când am câștigat licitația. Voiam o dată maximă până la care vom semna contractul. Mă presează producătorul.

- N-am bani!

-M-am interesat și eu la minister. S-au alocat bani pentru acest proiect. Licitații câștigate după noi au deja contracte în derulare.

- N-am bani. E tot ce pot să-ți spun.

Răspunsul sec și cinic îl făcuse să plângă. Era ca o muiere slabă, batjocorită de toți : nimeni nu-l băga în seamă. Ura spitalele și, mai cu seamă, pe cei care le conduceau. Dar în businessul lui statul era principalul client, pentru că în privat nimeni nu-și permitea aparatura pe care el o livra.

Încercase în fel și chip să ajungă la ministru cu memorii și petiții. Inutil ! Într-o zi îl primise un secretar de stat care părea că a priceput cum stăteau lucrurile. Și, în plus, nu-i ceruse nimic la schimb!

- Am verificat tot ce mi-ați scris în memoriu. Aveți dreptate, proiectul e bugetat. Ați câștigat licitația, nu văd unde e problema.

- Eu o intuiesc, dar dumneavoastră sunteți nou în branșă. Nu știți cum merg lucrurile la stat. Nu-i de ajuns să câștigi, trebuie să împarți.

- Chiar acum am să-l sun pe directorul medical să îl rog să vă primească.

Secretara l-a poftit înăuntru.

- Domnul director vă așteaptă. De data asta l-a întâmpinat cu o atitudine dezinvoltă și veselă :

- Bine prietene, nu ți-am zis eu să ai răbdare că se rezolvă lucrurile? Ai dat fuga la minister. Noi nu eram buni de negociat....

- Domnule director, mi-ați spus că nu sunt bani. Vă rog să mă înțelegeți că sunt disperat. Producătorul mă amenință cu judecata, i-am blocat activitatea. Trebuia sa fac ceva.

- Să știi că ieșeai mai ieftin dacă negociai doar cu mine. Așa, va trebui să dai în două părți.

- N-ați înțeles, domnul secretar nu mi-a cerut nimic.

- Lasă asta, nu vreau să știu. Ia zii, cu ce mesaj mă duc mai sus ?

- Poftiți?

- Cu ce mesaj? Standard? 10%?

Ce răspuns să dea ? Dacă zicea nu, putea să-și ia adio de la firmă, dacă accepta, își călca în picioare jurământul pe care-l făcuse că nu va da șpagă.

- Da... a zis cu jumătate de gură, sperând să-i păcălească cumva după semnarea contractului.

Lucrurile păreau să intre în normal și, în scurtă vreme, teama că va fi constrâns să comită fărădelegi a dispărut. Până într-o zi când, domnul director l-a apelat, târându- l într-o convorbire complice și plină de înțeles :

- Păi ce faci, tinere ? Așa ne-a fost înțelegerea? Cum rămâne cu partea mea? E frumos să iei ce-i al meu ?

- Îmi cer scuze, am fost foarte ocupat. Haideți, că o să trec pe la dumneavoastră să vorbim.

- Eu n-am nevoie de vorbe. Eu vreau ce mi-ai promis.

Îi bătea inima să-i rupă cămașa. Nu voia să dea nimic. Era munca lui, iar 10% i se părea o aroganță nemărginită. Două săptămâni au trecut fără să-i mai răspundă la telefoanele insistente. O neliniște convulsivă îl făcea să presimtă că ceva rău avea să se întâmple.

Într-o zi la firmă a apărut un individ dubios și chel, care, în numele domnului director venise să ceară banii. A fost întâmpinat cu nedumerire și cu un refuz categoric.

- Nu știu despre ce vorbiți.

Cu toate astea, omul era perseverent și zece zile l-a vizitat transmițându-i mesaje explicite că trebuie să achite șpaga promisă de 10%. Disperat că nu-și primește banii, domnul director l-a apelat pe secretarul de stat de care vă spuneam la început.

- Domnule ministru, prietenul ăla, al dumitale, pe care mi l-ai trimis cu contractul, e serios?

- Nu e prietenul meu, dar are o firmă serioasă. Au câștigat multe achiziții.

- Deci, garantezi pentru el ?

- Garantez că e serios, categoric.

- Și-și plătește obligațiile ?

- Bănuiesc că o va face.

Oh, de-ar fi știut domnul secretar de stat că folosind cuvântul garantez și-a semnat propria sentință de condamnare! Cu o sfidare obraznică, la ora 7 dimineața i-au vârât sub ochi un mandat de aducere și unul de percheziție. Fără prea multe explicații a fost reținut 24 ore. A împărțit cătușele cu așa zisul complice – îl știți deja, omul nostru care caștigase o licitație și nu dorea să-și achite șpaga ce i se ceruse.

A urmat o ședință istovitoare – se mințea cu gura plină de cuvinte mari – era un denunțător cu identitate protejată, care reclamase fapte de corupție- un om de afaceri promisese o șpagă de 10% conducerii spitalului, dacă se semna contractul. Totul, făcut cu complicitatea unui secretar de stat.

Anchetatorii trimiseseră chiar și un investigator sub acoperire, doar doar o reuși să provoace un flagrant. Nu le-a ieșit, dar nu conta!

Au convins un judecător să-i ares teze, dar cei din calea de atac nu s-au lăsat impresionați de scenariu.

Pe final, vă zic ce s-a întâmplat: domnul director medical își condiționase semnătura pe contract de primirea unei mici șpăgi de 10%. Un fleac! Obișnuit cu oameni serioși, așteptase în zadar primirea banilor. Neliniștit și suspicios din fire, îl străfulgerase gândul că poate a fost denunțat, interceptat, filat.

Așa că apelase la prieteni cu servicii serioase și își câștigase titlul de denunțător cu identitate protejată., denunțând un sistem bolnav pe care chiar el în crease.

Călătoria continuă, la fel și judecata...