Prietenii lui Putin din Occident presează pentru reducerea ajutorului furnizat Ucrainei

Sursa: Dreamstime.com

Presa de la Moscova scrie că Occidentul ar putea opri livrările de arme spre Ucraina dacă armata Kievului nu va reuși cel puțin o victorie până la toamnă.

Potrivit Gazeta.ru, care îl citează pe Ronald Oliphant, corespondent al cotidianului britanic The Telegraph, Ucraina ar trebui să-și îmbunătățească situația de pe frontul de luptă, până în toamna acestui an, altfel riscă să rămână fără sprijin din partea statelor occidentale.

Pe lângă asta, jurnalistul britanic afirmă că SUA, Germania și Franța se numără printre țările în care există voci, extrem de favorabile regimului Vladimir Putin, care ssusțin că este inutil sprijinul oferit ucrainenilor pentru a se apăra de agresiunea Federației Ruse.

Oliphant mai susține că „o victorie a Ucrainei în ofensivă poate fi interpretată drept o confirmare a politicii apărate de Marea Britanie, Polonia și, în prezent, de administrația Joe Biden, în Statele Unite”.

Dar, atrage atenția acesta, „în capitalele occidentale, în special la Washington, Berlin și Paris, sunt numeroase personalități inflluente care continuă să considere inutil sprijinul occidental oferit Ucrainei”.

Presa rusă scrie că un exemplu de potențială operațiune care ar putea duce la o diminuare a sprijinului militar acordat de Occident Ucrainei este ofensiva pentru eliberarea orașului Herson, aflat sub controlul trupelor ruse încă din primele zile ale invaziei. Acum se speculează că, din cauza pierderilor ucrainene în bătăliile din regiunea Donbas, unde superioritatea numerică și de înzestrare a trupelor lui Vladimir Putin le-a adus rușilor, până la urmă, o victorie, Ucraina nu ar mai putea elibera Hersonul.

Iar o astfel de situație ar da apă la moara amicilor regimului Putin, care susțin că lipsa de soldați a Ucrainei afectează eficiența livrărilor de armament din Occident.

Adversarii înarmării Ucrainei, care au o mare influență în multe state din Occident, dar mai ales în Statele Unite, Germania, Franța și Italia, spun acum că, în ciuda armelor de ultimă generație trimise de în Ucraina, „rușii tot continuă să avanseze, iar ucrainenii să se retragă, deocamdată”. Ceea ce, având în vedere mai ales pozițiile lui Emmanuel Macron și Olaf Scholz, primul cerând ca Rusia să nu fie umilită, al doilea întârziind foarte mult orice livrare de arme, ar face ca ajutoarele să fie și mai puține și mai întârziate.