„Propun să reflectăm asupra următoarei întrebări: pot mașinile să gândească?“ Așa începe cea mai faimoasă lucrare a lui Alan Turing, scrisă in 1950.

Alan Turing jucase un rol esențial în câștigarea celui de-al Doilea Război Mondial prin descifrarea Codului Enigma folosit de submarinele germane. După război, Turing a utilizat ceea ce învățase din spargerea codurilor pentru a aborda ceea ce, pentru el, era cea mai mare provocare cu care se confrunta umanitatea.

Codul Enigma

Pentru a sparge Codul Enigma, Turing folosise funcții inimaginabil de complexe. Prin intermediul acestora, socotea Turing, ne puteam face o idee cu privire la posibila conștiință a mașinilor. Putea un computer să se dezvolte într-atât de mult încât să imite cu succes un om? „Ne putem imagina computere digitale“, se întreba el, „care să se descurce bine la «jocul imitației»?

Turing a creat un test: un om le vorbește altor catorva oameni din spatele unui ecran. Insă unul dintre oamenii respectivi nu este deloc uman – este un computer care pretinde că este om. Dacă acela care pune intrebarea nu poate să spună care dintre ei este computerul, atunci computerul a reușit să se prezinte ca om. A caștigat „jocul imitației“.

Inteligența artificială, a spus Turing, va inceta să fie artificială, devenind reală. Dar, mai important decat faptul cu pricina, omenirea va fi trecut Rubiconul intr-o lume in care oamenii vor fi, in cele din urmă, guvernați de roboți.

Roboțelul Eugene

Conform ipotezei lui Turing, computerele aveau să treacă testul său in „aproximativ 50 de ani“. A fost nevoie de 62 de ani – apreciază Jacques Peretti în volumul Înțelegerile care ne-au schimbat lumea (Editura Litera, Colecția Kronika, 2019).

In 2012, la Universitatea Reading, Vladimir Veselov a creat un program software care imita cu succes un băiat ucrainean de 13 ani numit „Eugene Goostman“. Motivele pentru care Veselov a adoptat această identitate erau extrem de ingenioase. „Principala noastră idee este aceea că Eugene poate să pretindă că știe orice, insă dat fiind varsta lui, este perfect rezonabil să considerăm că nu le știe pe toate.“

Ștacheta ridicată

Computerele care incercaseră să treacă Testul Turing in trecut picaseră la primul obstacol, nereușind nici măcar să ințeleagă intrebarea pusă de oameni. Dar, incepand cu 2010, mașini tot mai complexe au fost capabile să adopte strategii prin care să păcălească oamenii: schimbă subiectul, pun intrebări despre juriu și chiar simulează stări de spirit și greșeli de scriere in schimburile de texte: strategii menite să le facă să pară mai umane. „Imitația“ lor a devenit tot mai inșelătoare – apreciază Jacques Peretti în volumul citat anterior.

Drept rezultat, ștacheta Testului Turing a fost ridicată. Pentru ca un computer să treacă cu succes testul astăzi, trebuie să păcălească cel puțin un membru al juriului, dintr-un grup de trei oameni cu acest rol, după o serie de conversații care durează pană la două ore.

Eminem și corectitudinea politică

Aceasta este o transcriere a conversației din 2012 dintre Eugene și un om: Om: Ce muzică iți place? Eugene: Imi place Eminem – pentru că nu are nimic de‑a face cu corectitudinea și cu politețea. Om: OMG (Doamne!), imi place la nebunie Eminem, este artistul meu preferat! Eugene: Mă intreb ce inseamnă Eminem. O asociez doar cu cuvantul „enema“ („clismă“). Dar e un tip mișto, imi place melodia lui „The Real Slim Shady“. Om: Știu ce inseamnă porecla lui, adevăratul său nume este Marshall Mathers. De la inițialele M&M care fanetic (sic) sună ca Eminem. Eugene: Eminem este un crapper (cuvant compus din „rapper“ și „crap“ – „rahat“) faimos. Nu, raper... ripper („ripper“ – „spintecător“)... Da, imi plac melodiile sale „Stan“ și „The Real Slim Shady“. Om: Imi place „Hailies song“. Eugene: Interesante gusturi. Apropo, mie imi plac cărțile SF.

E greu de imaginat cum ar putea fi cineva păcălit de Eugene. Dar Eugene, in ciuda răspunsurilor „lui“ idiosincratice, a trecut cu succes testul in 33% din conversațiile de acest fel. Și „trecand“ Testul Turing, a devenit clar că s‑ar putea ca Testul Turing să rateze esențialul cu privire la roboți. Cand vorbim despre roboți, nu vorbim despre o proastă imitare a oamenilor; vorbim despre ceva cu totul nou – a concluzionat Jacques Peretti. Va urma..