Previziuni negre: Românii vor muri de frig la iarnă. Prețul la gaze va atinge cuantumul salariului minim
- Sabina Popescu
- 12 octombrie 2021, 19:29
Prețurile crescând la energia electrică și gaze naturale sunt „aberante și trebuie oprite”, susține liderul delegației PSD din Parlamentul European, Dan Nica, membru al Comisiei de Industrii și Energie. Criza economică din întreaga Uniune Europeană, inclusiv din România, naște disperare. Un procent important din populație nu-și va putea permite să-și plătească facturile la gaze în acest sezon rece, arată noi cifre.
„Eu am avut o inițiativă acum două săptămâni în Parlamentul European, a fost imediat sprijinită de delegația spaniolă și am reușit să determinăm să fie o dezbatere. Nu am reușit ca în plenul Parlamentului European să fie și o rezoluție, pentru că s-au opus grupurile din care fac parte PNL și USR-ul și a rămas doar o dezbatere. Și o dezbatere este un semnal important (...). Aceste creșteri la energie și gaz sunt aberante și trebuie oprite. Ce se așteaptă? Ca urma a acestei dezbateri, Comisia mâine va anunța în mod oficial un set de măsuri pe care le consideră în linie cu legislația europeană și pe care statele membre le pot lua”, a declara europarlamentarul Dan Nica, marți, 12 octombrie.
Prețul la gaz ar putea să ajungă la cuantumul salariului minim
Situația României este una disperată, a mai transmis reprezentantul european. Facturile prevăd prețuri tot mai scumpe, iar vremea se răcește semnificativ. Persoanele în vârstă, cei cu copii și inclusiv românii cu probleme de sănătate amână să dea drumul la căldură din cauza exploziei de prețuri. Previziunile nu par a fi optimiste, însă. Factura la acest serviciu ar putea să ajungă la nivelul salariului minim pe economie sau a unei pensii medii, a subliniat europarlamentarul Dan Nica.
„Vrem un set de măsuri care să fie adoptate imediat. Comisia Europeană ne va spune probabil mâine oficial (...) că statele membre pot să facă aceste lucruri. Printre rânduri, nu va spune cu subiect și predicat, eu cred că va transmite așa - voi, guvernările, trebuie să înțelegeți că nu vă puteți umple bugetul de stat prin taxe și impozite și în același timp să vă plângeți că oamenii nu se mai pot descurca.
20% dintre români nu-și vor putea plăti facturile
În România există previziuni că va ajunge factura la nivelul salariului minim sau a unei pensii medii pentru gaz în mod special. Eu am văzut și există analize care arată cât la % din populația unei țări nu poate să-și permită facturile la energie și gaz. În România este de 20%. Dacă-ți propui să nu mănânci și să nu-ți iei medicamente, sigur că unii dintre aceștia și-ar putea să-și plătească facturile”, a transmis Dan Nica în cadrul unei intervenții pentru Antena3.
În alte state, cifrele variază. În Cehia, inabilitatea de a-și păstra locuința încălzită în mod adecvat a fost semnalată doar pentru 9% dintre cetățeni, în timp ce în Ungaria este vorba despre 14% din populație.