Românii au frisoane odată cu apropierea iernii. Ei se gândesc doar la faptul că vin facturile la electricitate și gaze. De asemenea, pentru locuitorii Capitalei temerea e legată și de faptul că gigacaloria s-a scumpit de la 1 aprilie. În prezent, prețul gigacaloriei este de peste două ori mai mare față de 2021.
Prețul gigacaloriei a înregistrat o creștere considerabilă față de aceeași perioadă a anului trecut. Dacă în timpul iernii 2021, gigacaloria costa 143 de lei, fără TVA, în prezent, tariful este de 143 de lei.
Așadar, în mod firesc, și întreținerea unui apartament va fi substanțial mai mare. În plus, românii deja primesc facturi uriașe atât la electricitate, cât și la gaze.
Întreținerea la un apartament cu două camere va costa aproape 700 lei
Așadar, mulți se așteaptă să primească o factură la încălzire de două ori mai mare decât iarna trecută. S-a scumpit gigacaloria, s-a dublat și întreținerea, susțin mai toți administratorii de bloc din București.
Într-o lună de iarnă, pentru încălzirea unei camere se consumă, în medie, o gigacalorie. În acest context, șeful companiei ELCEN susține că prețul gigacaloriei se va majora încă o dată dacă va crește și cel al gazelor naturale. În plus, există și varianta ca prețul gigacaloriei livrate populației să crească dacă Primăria Capitalei va reduce subvenția acordată. Cu toate acestea, recent, primarul general Nicușor Dan a declarat că iarna aceasta prețul va rămâne la fel şi că nu vor exista majorări resimțite de bucureşteni, informează Gândul.
În ultima perioadă tot mai mulți români s-au plâns de facturile pe care le-au primit. Așadar, din teama de a nu plăti sume foarte mari pentru energie, românii au găsit soluții care mai de care mai ingenioase.