S-a petrecut în Rusia, prin septembrie 2016. Nu prea mult în spate. Eram îmbarcat pe goeleta Adornate, un schooner cu o velă yankee păcătoasă – că dădea derivă mare – și ajunsesem la Novorosiyssk. Era o regată de „tall ships”. Mă rog, veliere mari și multe, marinari o droaie și gagici gârlă. La noi la bord erau party-uri every night, cu finalizări care mai de care mai spectaculoase sau de tot rahatu’, în funcție de alcoolemia echipajului și a invitatelor. Băutură era din belșug atât din partea armatorului, cât și din ce aveam fiecare pe stoc, la cabină, că votca numa’ scumpă nu-i la mama ei.

Și, apare gagica asta sexațională, remorcată la brațetă de un moșulică englez, mare sculă pe la Sail Training International. Unu’ Robin, sau Roger, nu mai țiu minte bine. Babalâcu’ era mort după cabernetu’ nostru de Murtfatlar, se făcea mangă night by night, și o lăsa singură pe natașa asta care dansa ca Madonna când era tinerică. Nea Mișu Geantău, nostromul de pe Adornate, fost șef de echipaj pe bricul Mircea, avea grijă să-i fie mereu paharul plin. Lucru pentru care i-am mulțumit, și-i mulțumesc și acu’, știu io de ce. Băieților din crew, fie ei ofițeri sau simpli marinari, timonieri sau motoriști, li se scurgeau balele când îi vedeau târtița rusoaicei, precum câinelui lu’ Pavlov când i se aprindea lumina înainte de masă. M-am distrat o țâră. I-am lăsat o zi, două, și le-am spus în față: „Băi, amarilor, io vă mai țin pân’ la Sochi să salivați după «natașa» asta. Apoi, îi dau io decisiva”. Ăia, care se uitau la mine ca la un brotac obez, să moară de râs.

O ofertă de nerefuzat

Au trecut patru zile în Novorosiyssk, alte două în marș nasol, pe vreme rea, cu hulă, spre Sochi și acostăm, în sfârșit. Altă escală de patru zile și alte chiulabale. „Svetlana”, care era cu organizatorii regatei și venea la băutură la noi ca la mă-sa acasă, nu se dădea, însă, răpusă de niciunu’ de-al nostru, oricât s-au dat băieții peste cap. Și erau marinari frumușei și bine echipați fizic la bord, corespunzător dezideratului. Io doar priveam atent și mă-mbătam, cum se cuvine în astfel de situații. Normal, pentru unu’ la vârsta mea. În ultima seară, am inițiat cu ea o socializare pe bază de două fiole de votcă ucraineană Khortytsa, că dama era de o cilindree cam ca a mea, pe vremea aia. Apoi, i-am oferit prețul corect.

Nu-ș cum naiba se face că, de dimineață, nu mai râdea nimeni de broscoiu’ de mine. Și, când m-a debarcat, la Varna, mai că nu mi-au dat onoru’ băieții de pe Adornate și erau cât pe ce să urce pavilionul la pic. Oricum, a fost o onoare pentru mine să navighez cu ei. Sincer! Da’, dacă s-a întâmplat ceva la mine în cabină, cât am stat la Sochi, asta rămâne numai la Sochi. Nu spun la nimenea.

Șampania comandantului polonez și întîlnirea cu Putin

Cre’ că am și niște poze cu ea, beată chioară și cu anumite piese de îmbrăcăminte lipsă, da’ nu le pui acilea că nu dă bine la ziar pe motiv de incorectitudine politică. Când a plecat de la vapor, înainte să se crape de răsărit, i-a dat Doru Iordache, fostul meu coleg de școală de marină și fost reporter la Evenimentul zilei, niște adidași vechi de-ai lui, că își aruncase pantofii la baltă. Da’ a preferat să meargă desculță, pe o ploaie torențială, de s-au speriat și fesebiștii când a ieșit din port.

Am aflat, ulterior, că la Varna, după ce l-a executat și l-a adormit pe comandantul de pe barchetina poloneză Pogoria, i-a desfăcut ăluia toate cele fo sută de sticle de șampanie pe care la avea omu’ la cabină pentru protocol. Ce să zic, era pofticioasă.

Am uitat să spui ceva. Tot la Sochi mă văzui și cu Putin, care venise să premieze echipajele navelor care au oținut medalii la regata „Black Sea Tall Ships Regatta”. Ne mai întîlniserăm și la concursul nautic din 2014 și la cel din 2016, la fo șase-șapte metri de el, da’ s-a făcut că nu mă cunoaște. Nu’ș de ce, că nu i-am făcut curte gagicii lui.
By the way, cum basca mă-sii o chema pe „catiușă”? Că mă lasă memoria recentă.

Te-ar putea interesa și: