Președinția începe cu mai mulți bani de la UE

Președinția începe cu mai mulți bani de la UE

Comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu, a transmis că României îi este alocată pentru politica de coeziune, pentru peropada 2021-2017, suma de 31 miliarde de euro, cu 8 la sută mai mult faţă de intervalul 2014 - 2020.

Bugetul Uniunii Europene poate fi adoptat pe perioada în care țara noastră se află la conducerea Consiliului Uniunii Europene, iar alături de România și Bulgaria, Grecia, Spania, Italia si Finlanda vor avea alocări mai mari față de actuala perioadă de programare. „Sper din tot sufletul să se ajungă la un Acord asupra Cadrului Financiar Multi Anual 2021-2027 pe perioada Presedinției Române a Consiliului UE, astfel încât banii din acest Buget să poată fi folosiți de către statele membre încă de la 1 ianuarie 2021, pentru proiecte de calitate”, spune comisarul.

 

Prima ședință prezidată de Ciamba

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, George Ciamba, a prezidat ieri, la Bruxelles, prima reuniune a Consiliului Afaceri Generale (CAG) sub egida Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene. Cimaba a vorbit despre priorităţile pe care ţara noastră le are în acest mandat. „Primul subiect va fi prezentarea de priorităţi, al doilea subiect va fi cadrul financiar multianual, subiect pe care propun să îl abordăm cu consecvenţă. Noi îl vom avea pe agenda tuturor întâlnirilor la nivelul meu. În acelaşi timp, el va fi discutat atât la nivel tehnic, urmând să pregătim terenul pentru o discuţie politică la momentul în care credem că se poate obţine o consensualizare între diverşii actori instituţionali şi diversele ţări membre”, a spus ministrul delegat. Mâine va avea loc Ceremonia de deschidere a Președinției României la Consiliul Uniunii Europene, la care va participa președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, împreună cu Colegiul Comisarilor.