Președintele Xi Jinping a anunțat: China a învins în lupta împotriva sărăciei extreme

Sărăcia extremă din China a fost învinsă. Anunțul a fost făcut de președintele Xi Jinping în timpul unei conferințe de presă. Acesta a anunțat “victorie absolută” în lupta cu sărăcia.

Sărăcia extremă din China a fost învinsă. Anunțul a fost făcut de președintele Xi Jinping în timpul unei conferințe de presă. Acesta a anunțat “victorie absolută” în lupta cu sărăcia.

Anunțul a fost făcut cu câteva luni înainte ca Partidul Comunist Chinez să împlinească 100 de ani.

Urmează ca țara condusă de Partidul Comunist să se declare prosperă din toate punctele de vedere.

Conform declarațiilor, China și-a atins primul obiectiv al centenarului. Următorul pas este construirea unei “țări socialistă modernă, prosperă, puternică, democratică, avansată din punct de vedere cultural și armonioasă". Acest plan ar trebui să se pună în aplicare până în anul 2049.

Ce premii a decernat președintele Xi Jinping

Președintele Xi Jimping a decernat joi premii și certificate reprezentanților celor care și-au adus contribuția la reducerea sărăciei. 1.981 de persoane și 1501 colectivități au fost premiate la conferință.

Potrivit Global Times, China a ridicat toți oamenii săraci din mediul rural din sărăcie absolută, 832 de comitate, 128.000 de sate și aproape 100 de milioane de oameni având parte de o creștere a nivelului de trai.

Xi a declarat că sarcina împovărătoare de a elimina sărăcia absolută a creat un nou miracol în analele istoriei.

"Eliminarea sărăciei absolute arată că dezvoltarea Chinei a intrat într-o nouă etapă", a declarat Yu Shaoxiang, cercetător la Academia Chineză de Științe Sociale, pentru Global Times.

China nu îi va uita pe cei 1800 de oameni care s-au sacrificat viața în lupta împotriva sărăciei, a mai spus președintele Xi la conferință. În timp ce prăpastia dintre bogați și săraci se adâncește în anumite țări, China a reușit să-și îndeplinească obiectivul de reducerea a sărăciei înaintea ONU. În același timp, China a oferit ajutor și altor țări în curs de dezvoltare, contribuind la cauza globală de reducere a sărăciei, a adăugat liderul chinez Xi Jinping, potrivit Global Times.

 

Mai multe știri despre China aici.