Președintele american Joe Biden spune că speră să anunțe în curând o întâlnire între Statele Unite, aliații săi principali din Europa și Rusia pentru discuții cu privire la preocupările Moscovei cu privire la extinderea NATO. Biden a spus că speră să anunțe întâlnirea până pe 10 decembrie și a spus că va implica trimiși ai cel puțin patru aliați importanți ai NATO și Rusia.
Joe Biden și Vladimir Putin au încercat să lămurească situația din Ucraina printr-o videoconferință care a durat două ore. Cei doi lideri au vorbit pe fondul temerilor cu privire la o nouă invazie rusă a Ucrainei, anunță RFE. Vladimir Putin a negat din nou că Rusia intenționează să atace Ucraina, dar a spus că Moscova nu poate rămâne indiferentă la posibila extindere a NATO pentru a include vecinul său.
Trimișii ai cel puțin patru aliați importanți ai NATO și Rusia vor discuta despre „viitor și preocupărie Rusiei în raport cu extinderea NATO și dacă am putea sau nu găsi orice soluție în ceea ce privește scăderea temperaturii de-a lungul frontului de est [în Ucraina]”, a spus Biden reporterilor de la Casa Albă. Președintele rus Vladimir Putin a promis că Moscova își va prezenta propunerile pentru un dialog de securitate cu Statele Unite ale Americii în câteva zile.
Casa Albă a spus că Biden va organiza un apel cu liderii București Nouă (B9) pentru a-i informa despre convorbirea sa cu Putin și pentru „a auzi perspectivele lor asupra situației actuale de securitate și a sublinia angajamentul Statelor Unite față de securitatea transatlantică”. B9 este formată din România, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Republica Cehă, Slovacia, Estonia, Letonia și Lituania - țări aflate la granița de est a NATO. Casa Albă a reconfirmat, de asemenea, că Biden va vorbi pe 9 decembrie cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski. Convorbirea cu Zelenski va avea loc înainte de apelul cu B9.
Avertismentul lui Biden
Biden a spus că l-a avertizat pe Putin că, dacă Rusia va lansa o nouă acțiune militară împotriva Ucrainei -- ceva ce serviciile de informații americane a avertizat că ar putea fi posibil în următoarele săptămâni -- Statele Unite și aliații ar impune sancțiuni „cum nu le-ar fi văzut vreodată”. „Ideea că Statele Unite vor folosi forța în mod unilateral pentru a se confrunta cu Rusia care invadează Ucraina nu este valabilă în acest moment”, a mai spus el, potrivit unei transcriere a Casei Albe.
„Avem o obligație morală și legală față de aliații noștri NATO în temeiul Articolului 5. Este o obligație sacră. Această obligație nu se extinde asupra... Ucrainei”, care nu este membră a alianței militare, a spus Biden.
Washingtonul a semnalat că intenționează să furnizeze Ucrainei mai multe arme, inclusiv rachete antitanc Javelin, și alte materiale. Zeci de mii de trupe ruse s-au desfășurat în regiunile din apropierea graniței cu Ucraina, alarmând atât Ucraina, cât și oficialii din Europa și Statele Unite.