Preşedintele Erdogan se va întâlni cu Putin? Toate privirile sunt îndreptate către Turcia. Declaraţia Rusiei privind acordul pentru transportul cerealelor

Sursa foto: Kremlin

Președintele Turciei, Recep Tayyp Erdogan s-ar putea întâlni cu Vladimir Putin pentru a lua o decizie în legătură cu acordul privind comerțul cu cereale ucrainene. Actuala înțelegere va expira în următoarele zile, pe 19 noiembrie. Dar Turcia face eforturi pentru prelungirea acesteia și în următoarea perioadă.

Din cauza acestui război dintre Rusia şi Ucraina, întreaga lume traversează o criză a cerealelor, iar rolul de mediator pe care Turcia l-a jucat în acest proces a fost apreciat pe întreg mapamondul. În legătură cu acest subiect, în declaraţia venită de la Kremlin se vorbeşte despre o posibilă întâlnire între preşedintele Recep Tayyip Erdoğan, şi preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin.

În declaraţia Rusiei privind transportul cerealelor se arată:

„Continuă eforturile pentru reînnoirea acordului privind transportul cerealelor care va expira la 19 noiembrie. Dacă va fi necesar, Erdoğan şi Putin se vor coordona în câteva ore în privinţa acordului pentru transportul cerealelor”.

Acordul expiră la 19 noiembrie

În declaraţia Kremlinului se spune: „Continuă eforturile pentru reînnoirea acordului pentru transportul cerealelor. Dacă va fi nevoie, Erdogan şi Putin se pot coordona în câteva ore în privinţa acordului privind transportul cerealelor”.

Referitor la acordul pentru transportul cerealelor care expiră la 19 noiembrie, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus:

„Se depun eforturi destul de mari pentru prelungirea acordului privind transportul cerealelor. Ştiţi, în primul rând vorbim despre partea acordului legată de ridicarea restricţiilor impuse exporturilor de produse ruseşti către pieţele internaţionale. Există contacte destul de constructive. Pentru o concluzie să aşteptăm până pe 19 noiembrie”.

Dmitri Peskov apreciază evoluția discuțiilor

Dmitri Peskov a declarat jurnaliştilor de la Moscova că negocierile privind prelungirea acordului pentru transportul cerealelor, care expiră pe 19 noiembrie, se află în plină desfăşurare.

Specialiştii lucrează intens asupra acestei probleme, a relatat Peskov şi a adăugat: „Aşa cum ştiţi, vorbim despre acorduri privind ridicarea restricţiilor impuse exporturilor de produse ruseşti, în primul rând. Există contacte constructive cu Naţiunile Unite”.

Peskov a atras atenţia că Rusia se aşteaptă ca în urma discuţiilor, care includ şi restricţiile impuse produselor ruseşti, să se ajungă la o soluţie şi a continuat: „Există evoluţii pozitive în privinţa prelungirii acordului pentru transportul cerealelor, dar este nevoie ca acordurile anterioare să fie implementate întocmai”, după cum relatează publicația SABAH, în ediția din 16 noiembrie. (RADOR)