Președintele Argentinei a stârnit un scandal internațional după ce a jignit istoria mai multor țări

Președintele Argentinei a stârnit un scandal internațional după ce a jignit istoria mai multor țări

Alberto Fernandez, președintele Argentinei, a făcut câteva declarații neinspirate, pe care apoi le-a retractat, și și-a cerut scuze de la cei jigniți.

Alberto Fernandez, președintele Argentinei, a declanșat un scandal internațional, după câteva declarații făcute în timpul vizitei premierului Spaniei, Pedro Sanchez. Liderul statului sud-american a vrută să demonstreze că „Țara Tangoului” are legături mai vechi cu Europa, comparativ cu alte state din America de Sud. Fapt fundamentat istoric, dar care a fost prezentat în mod jignitor de Fernandez, aspru criticat pe rețele de socializare.

Afirmațiile controversate făcute de Alberto Fernandez, președintele Argentinei

„Mexicanii se trag din indieni, brazilienii se trag din junglă, dar noi argentinienii ne tragem de pe corăbii. Iar aceste corăbii au venit din Europa”. Președintele Argentinei s-a referit la faptul că țara sa s-a clădit având ca bază europeni plecați din patriile natale. La scurt timp după apariția multor reacții critice, președintele argentinian și-a cerut scuze pentru comentariile lui și a spus că diversitatea din țara lui reprezintă, fără îndoială, un motiv de mândrie.

Alberto Fernández pare să fi preluat expresia dintr-un cântec al unui muzician local, Lito Nebbia, al cărui admirator s-a declarat cu mai multe ocazii.

„Nu am vrut să jignesc pe nimeni, în orice caz, oricărei persoane care s-a simțit lezată îi cer scuze”, a scris președintele argentinian pe contul de Twitter, după afirmațiile controversate, conform The Guardian.

Brazilienii au fost sarcastici după declarațiile lui Alberto Fernandez

Presa braziliană nu a ratat ocazia și a difuzat declarația lui Alberto Fernndez din timpul întâlnirii cu Pedro Sanchez. A fost un prilej pentru internauții brazilieni să glumească și să afirme că președintelui de dreapta Jair Bolsonaro i-ar plăcea să se răzbune pe liderul argentinian de stânga, cu care nu s-a înțeles în foarte multe situații.

Eduardo Bolsonaro, parlamentar brazilian și fiul președintelui, a vorbit despre afirmațiile președintelui argentinian, pe care le-a descris ca fiind „rasiste”. De asemenea, el a făcut o aluzie la economia fragilă a Argentinei, ce se află în recesiune de 3 ani.

Ne puteți urmări și pe Google News