Mai multe dintre victime încercau să sustragă combustibil din vehiculul care fusese implicat într-un accident, a informat duminică o sursă oficială, citată de AFP.

Explozia s-a produs sâmbătă dimineaţa în Msamvu, la periferia Morogoro, oraş situat la circa 200 km vest de capitala economică Dar es Salaam, pe una dintre principalele axe rutiere ale ţării.

Camionul s-a răsturnat pe şosea, în încercarea de a evita o motocicletă, potrivit declaraţiilor martorilor. Şoferii de boda-boda – moto-taxiuri – s-au grăbit să recupereze carburantul care se scurgea din cisternă, la fel şi locuitorii comunei pe raza căreia se produsese accidentul. Apoi combustibilul a luat foc.

„Preşedintele John Magufuli decretează trei zile de doliu naţional începând din 10 august (sâmbătă)”, potrivit unui comunicat oficial publicat sâmbătă seara târziu şi consultat duminică dimineaţă de AFP.

Magufuli l-a însărcinat totodată pe premierul Kassim Majaliwa să-l reprezinte la înhumarea victimelor exploziei, potrivit respectivului comunicat.

Ministrul însărcinat cu afaceri parlamentare Jenista Mhagama a declarat duminică dimineaţa la televiziunile locale că înhumările vor începe după-amiază pentru a da timp familiilor să-şi identifice rudele. Pentru victimele imposibil de identificat, se vor efectua teste ADN, a adăugat ea.

Ultimul bilanţ oferit sâmbătă seara de guvernatorul Morogoro, Stephen Kebwe, indica 64 de morţi şi 70 de răniţi.

Potrivit presei locale, 39 de răniţi grav au fost transferaţi la spitalul naţional din Dar es Salaam, în timp ce restul continuă să primească îngrijiri medicale în Morogoro.

Te-ar putea interesa și: