Despre cît de interesantă e această carte cu indiscutabilă valoare de Memorii ale unuia dintre cele mai interesante personalități din lumea serviciilor secrete românești își vor da seama cititorii. În premiera întîlnirii lor cu cartea Puterea umbrei, reproduc mai jos un fragment din Prefața mea, intitulată, nu întîmplător, „Lumea Serviciilor secrete văzută prin lama unui bisturiu”.

Aurel Rogojan se ocupă de multe întîmplări din anii de activitate a unui SRI ce se vrea altfel decît Securitatea. Amintirile sale dau seamă de un Serviciu devorat de lupte intestine. Acestora li se adaugă bătălia cu alte servicii interne – cu SIE, de exemplu – pentru a avea imaginea unei instituții preocupate destul de puţin de îndeplinirea misiunilor încredințate de Constituție. Despre legendara competiție dintre SRI și SIE, de toată lumea știută, de nimeni recunoscută oficial, Aurel Rogojan istorisește o întîmplare dinaintea vizitei lui Ion Iliescu în SUA (o vizită care a avut loc în perioada 28 septembrie şi 4 octombrie 1990):

„Înainte de vizită, Mihai Stan mi-a ordonat: «Pregătește, din punct de vedere informativ, un documentar pentru vizita domnului președinte în Statele Unite, așa cum sunt anticipate vizitele șefilor de stat în străinătate, ce informații trebuie să avem, pe unde ar trebui să ajungă acolo, cu cine să se întîlnească, cine e de evitat, oameni politici favorabili, mai puțin favorabili ș.a.m.d. Să nu depindă președintele de S.I.E., căci nu știm ce-i va prezenta generalul Mihai Caraman președintelui. Tu știi ce trebuie făcut, că ai experiența dobîndită pe lîngă generalul Iulian Vlad, cînd răspundea de pregătirea vizitelor președintelui în străinătate»”.

Explicația acestei scene? Războiul dintre Servicii avînd drept arbitru președintele. Președintele e văzut – și nu în chip aiurea – ca Stăpînul Serviciilor. Asta deși, potrivit Constituției, Serviciile Secrete sînt sub controlul Parlamentului. Numai că Serviciile reușesc să-și impună marionetele în Comisiile parlamentare de control. Din acest punct de vedere, Parlamentul nu e o miză pentru ele. Miza e Președintele, adevăratul lor Jupîn.

Pe lîngă Președinte, generalii din Servicii sînt precum curtenii la Curtea Regelui Soare. Un adevăr confirmat de rezultatele băgării pe fir a SRI în chestiunea unei vizite de care răspundea, totuși, SIE. Povestește Aurel Rogojan: „Cînd a revenit președintele din vizită, ar fi spus: «Virgile, îți mulțumesc, documentarea primită mi-a fost de folos». Am fost chemat la director, care mi-a menționat satisfacția președintelui Iliescu, spunîndu-mi că știe că am avut filtrul final asupra dosarului.”

Despre atmosfera din SRI s-au mai tipărit destăinuiri critice. Au însă dezavantajul de a fi făcute de oameni supărați pe Serviciu, mai precis pe conducerea acestuia. Aurel Rogojan n-are nici un motiv de supărare. Realitățile din SRI sînt descrise fără nici o tresărire personală. Scopul acțiunii sale e mai amplu decît denunțarea pur și simplu a lucrăturilor din Serviciu. Generalul ține să avertizeze asupra primejdiilor pentru siguranța națională ivite din concentrarea pe intrigi, pe lovituri administrate reciproc, de generalii din SRI. Alături de Președinte, socotit în chip exact drept Stăpînul de la Cotroceni, generalii apelează la opinia publică pe post de arbitru. Intermediarul e presa. De aici o preocupare constantă a generalilor de a folosi presa în luptele lor pentru putere.

E flatant pentru noi, jurnaliștii, să aflăm de la Aurel Rogojan că presa e luată în calcul de competitorii care sînt generalii din Servicii. Dar la fel de bine avem motive să ne posomorîm: Tot ce noi am considerat a fi în postdecembrism lovituri date de presă în urma unor investigații profesionale au fost în realitate informații și documente livrate de generalii din SRI, angajați în bătălii nemiloase pentru putere în cadrul instituției. Printre altele, generalul dezvăluie tainele unei Operațiuni pe care mi-o amintesc limpede, deoarece am intervenit public împotriva ei, la vremea respectivă: Publicarea dosarului de la Securitate al lui Sorin Roșca Stănescu.

Lucrurile au stat așa din punct de vedere public. Sorin Roșca Stănescu lucra la România liberă. Ziarul lui Petre Mihai Băcanu se afla în prima linie a războiului dus de presa independentă împotriva regimului Iliescu. În chip firesc, războiul cuprindea și lupta împotriva SRI-ului condus de Virgil Măgureanu. Ulterior, Virgil Măgureanu a ales Schimbarea și, în consecință, a trecut de partea lui Emil Constantinescu în bătălia acestuia cu Ion Iliescu.

În 1992, cînd se desfăşoară acțiunea împotriva lui Sorin Roșca Stănescu, conduceam săptămînalul Expres Magazin. După publicarea dosarului în presă, lui Sorin Roșca Stănescu i se interzice accesul în redacția ziarului România liberă. M-am grăbit să anunț pe prima pagină a revistei că i-am adresat lui Sorin Roșca Stănescu invitația de a lucra în redacția noastră, ca redactor șef adjunct. Aurel Rogojan dezvăluie, în premieră, că la vremea publicării dosarului, Sorin Roşca Stănescu avea un trecut de om infiltrat în mediile teroriste. Publicarea dosarului i-a pus lui SRS viaţa în primejdie. Dar mai ales a deconspirat o Operațiune deosebit de importantă.

Te-ar putea interesa și: