Cum s-a acordat PREMIUL NAŢIONAL pentru LITERATURĂ în 1932. Cine a plecat la CĂMINUL de ODIHNĂ de la Sâmbăta de Sus

Cum s-a acordat PREMIUL NAŢIONAL pentru LITERATURĂ în 1932. Cine a plecat la CĂMINUL de ODIHNĂ de la Sâmbăta de Sus

Comisiunea specială pentru decernarea premiului naţional de literatură s-a întrunit eri la ministerul instrucţiunei, subt preşedenţia d-lui ministru profesor Gusti, anunţa România Literară din 2 iulie 1932.

Revista mai scria: “Au luat parte d-nii Octavian Goga şi Brătescu-Voineşti, membri ai Academiei Române, d. Corneliu Moldovanu, preşedintele Societăţii Scriitorilor Români, precum şi laureaţii anilor precedenţi: d-nii Liviu Rebreanu, Ion Minulescu, Cincinat Pavelescu, I.A. Bassarabescu, M. Codreanu şi Cezar Petrescu.

Hotărându-se să se procedeze prin vot secret, la primul scrutin distribuţia voturilor a fost următoarea: Au întrunit, d-l Victor Eftimiu (FOTO) 5 voturi, d-l Camil Petrescu un vot, d-l Arghezi un vot d-l Blaga un vot, d-l Galaction unul şi unul s-a anulat.

La cel de-al doilea scrutin, d-l Victor Eftimiul a

În afară de numeroasele d-sale piese de teatru şi romane, d. Victor Eftimiu are o întinsă activitate poetică.

D-sa a tipărit până acum următoarele volume de versuri: “Poemele Singurităţii”, “Candele Stinse”, “Lebedele Sacre”, “Cântecul milei” şi “Oda limbei române”.

Lângă acest articol se afla cel cu titlul “Scriitorii, Ariştii, Ziariştii cari pleacă la Căminul odihnă de la Sîmbăta de sus”: Următorii scriitori, artişti şi ziarişti vor pleca la Căminul de Odihnă (Castelul Brâncoveanu) de la Sâmbăta de Sus-Fpgăraşi, dela 1 până la 31 Iulie:

  • Atanasescu, Baldocin, Doamna şi Domnul Camil Baltazar, Doamna şi Domnul V. Demetrius, Doamna Margareta Barzon, Doamna M. Ciurdea Steurer, Doamna şi Domnul V. Condoiu, Doamna şi Domnul I. Sahighian, D. Paciurea şi Doamna Anca Burileanu cu fii.

Plecarea din Bucureşti e Joi seara cu personalul de 23.55.

Administratorul Căminului este sculptorul George Dimitriu.

Blajinitatea, spiritul gospodar aşezat şi bunăvoinţa camaraderească îndeajuns de bine cunoscută a prietenului şi sculptorului Dimitriu reprezintă o chezăşie reală că la Sâmbăta de Sus va domni buna rânduială, voia bună şi mulţumirea din toate punctele de vedere.

Ceea credem că vom constata şi personal, în clipa când ne vom afla între zidurile albe ale vechei case boereşti dela Sâmbăta de Sus.

Şi sperăm să revenim cu un reportagiu detaliat şi cuprinzător asupra stărilor dela Căminul de odihnă al artiştilor şi scriitorilor.

...(citește mai departe pe evenimentulistoric.evz.ro)

Ne puteți urmări și pe Google News