Pentru prima dată în istorie, cele mai prestigioase premii în jurnalism au fost acordate şi noilor media.
Juriul Pulitzer, premii acordate anual de Universitatea Columbia pentru cele mai bune articole din presă, a recunoscut, la această ediţie, şi media on-line, care se poate mândri cu primele ei trofee.
Sheri Fink, de la site-ul ProPublica, asociaţie nonprofit de servicii de jurnalism de investigaţie, a primit premiul pentru jurnalismul de investigaţie pentru un articol despre deciziile pe care medicii de la un spital din New Orleans au fost nevoiţi să le ia în zilele de după uraganul Katrina. Articolul, în care jurnalista descrie atenţia pe care medicii au acordat-o victimelor, a fost preluat de „New York Times”.
De asemenea, jurnalistul Mark Fiore, colaborator al siteului San Francisco Chronicle, a câştigat premiul pentru caricatura de presă.
„Oamenii încep să observe direcţia către care se îndreaptă media. Acesta este un lucru bun şi de aceea vom continua să oferim satiră, ştiri şi opinii în diverse moduri. De ce să îngrădim? Sper să existe cât mai mulţi oameni care vor să încerce ceva nou”, a precizat jurnalistul.
Premiile Pulitzer 2010 - Trofeu special pentru Hank Williams
Washington Post a fost marele câştigător al Premiilor Pulitzer, ediţia 2010. Cotidianul din capitala americană a câştigat patru premii, cu unul mai mult faţă de New York Times, după cum arată site-ul oficial al competiţiei.
Deseori socotit marele premiu, distincţia pentru cel mai bun articol de serviciu public a fost oferită publicaţiei Bristol Herald Courier. Deşi premiul se acordă publicaţiei, meritul pentru acesta îi aparţine jurnalistului Daniel Gilbert, care a relatat despre modul defectuos în care sunt administraţi banii obţinuţi din concesionarea unor terenuri. În urma seriei de articole, conducerea statului Virginia a luat hotărâri pentru îndreptarea situaţiei.
Anul trecut, New York Times s-a ales cu cinci trofee. Potrivit AFP, publicaţia a strâns până acum 104 premii Pulitzer, fiind instituţia mass-media cu cele mai multe altfel de trofee câştigate. Pulitzer pentru romanul de debut
Romanul de debut, Tinkers, i-au adus lui Paul Harding premiul Pulitzer pentru cea mai bună operă de ficţiune. Harding este cunoscut publicului din cariera sa muzicală: între 1990 şi 1997, el a fost toboşarul trupei Cold Water Flat.
Premiul pentru dramaturgie a fost acordat piesei "Next to Normal", la care au lucrat Tom Kitt şi Brian Yorkey, iar premiul pentru cel mai bun volum de poezii a ajuns la Rae Armantrout, pentru "Versed". La categoria non-ficţiune, s-a impus David E. Hoffman, pentru "The Dead Hand: The Untold Story of the Cold War Arms Race and Its Dangerous Legacy".
Premiul pentru muzică a ajuns la Jennifer Higton, de la Lawdon Press, pentru un concert de vioară. Un nume mare al muzicii americane, Hank Williams (1923-1953), a primit o distincţie post-mortem, pentru maniera în care a transformat genul country într-o "forţă majoră în viaţa culturală şi muzicală a Americii".
Vezi toţi câştigătorii aici. Premiile pentru fotografie, tot mai populare În ultimii ani, foarte populare au devenit premiile pentru fotografie. Aici poţi vedea fotografiile pentru care Craig F. Walker a primit marele premiu la categoria "Reportaj foto". Fotograful prezintă momentele prin care trece un soldat american înainte de plecarea în Irak.
Premiul pentru "fotografie" a ajuns la Mary Chind, care a surprins momentul în care un salvator încearcă să apuce mâna unei femei, pentru a o scăpa de la înec. Puteţi vedea fotografia aici.
Istoricul premiilor Pulitzer Numele premiilor este împrumutat de la Joseph Pulitzer, născut din Ungaria, dar rămas în istorie drept omul care a revoluţionat jurnalismul american. În ultimii ani ai secolului al XIX-lea şi în primii ai veacului ce a urmat, Pulitzer a dobândit un respect deosebit în breaslă, dar şi în viaţa publică americană. Numele său era pus alături de atribute profesionale ca "onestitate", "curaj jurnalistic", "fugă de senzaţional" şi "vizionarism jurnalistic".
Premiile Pulitzer - visul unui vizionar maghiar
Pulitzer a fost primul om care a propus instruirea jurnaliştilor în facultăţi de profil. În testamentul său, întocmit în 1904, Pulitzer propunea înfiinţarea premiilor care îi poartă numele. El a propus decernarea a 13 premii: patru pentru jurnalism, patru pentru literatură, unul pentru educaţie şi patru burse pentru tineri.
Dar, în acel an, Joseph Pulitzer a avut inspiraţia să menţioneze că "membrii comisiei pot suspenda sau adăuga premii, în funcţie de schimbările care vin odată cu timpul şi modifică priorităţile din societate". Vizionarul Pulitzer, care a murit în 1911, a lăsat urmaşilor două milioane de dolari, pentru a înfiinţa o şcoală superioară de jurnalistică şi a fonda o societate care să decerneze premii anuale pentru "jurnalism şi arte".
În 1912, a fost înfiinţată facultatea de jurnalistică „Columbia University”, iar, în 1917, au fost decernate primele premii Pulitzer. Astăzi, se acordă premii Pulitzer pentru jurnalism, literatură şi compoziţie muzicală. În total, 21 de categorii. 20 dintre câştigători primesc un premiu de 10.000 de dolari, iar câştigătorul categoriei "Serviciu public" este decorat cu o medalie de aur. Aceasta misiune a presei era numită de Joseph Pulitzer baza pe care trebuie să funcţioneze orice ziar sau instituţie mass-media.
Mari câştigători la Premiile Pulitzer
În 1957, John F. Kennedy primea premiul Pulitzer al categoriei "Biografie" pentru cartea "Profiles in Courage", în care prezintă faptele a opt senatori americani. Pe atunci, Kennedy, preşedinte american între 1961 şi 1963, era senator al SUA. Totuşi, acest premiu a fost îndelung contestat, deoarece au existat zvonuri, destul de bine susţinute de probe, că opera a fost scrisă de omul care compunea discursurile lui Kennedy, Theodore Sorensen.
Alături de Kennedy, pe lista câştigătorilor celebri se află nume ca Ernest Hemingway, William Faulkner sau Robert Frost. Ultimul a cucerit patru premii Pulitzer pentru poezie.
Premiile Pulitzer - categorii
Jurnalism
- Serviciu public - pentru cea mai bună contribuţie jurnalistică la viaţa societăţii, prin folosirea de mijloace jurnalistice, fie că vorbim de un editorial, desene, fotografii, reportaje, anchete sau relatări. Premiul este oferit unui ziar, nu unei sau unor persoane;
- Breaking News Reporting (relatare de "ştire caldă", de la un eveniment petrecut cu puţin timp în urmă sau chiar în derulare);
- Anchetă;
- Articol de explicaţie - se acordă pentru un articol care analizează o temă semnificativă şi complexă. Articolul trebuie să prezinte evenimente, dar şi implicaţii ale acestora în viaţa cetăţeanului;
- Lucrare jurnalistică de interes local;
- Lucrare jurnalistică de interes naţional;
- Lucrare jurnalistică pe teme internaţionale;
- Feature;
- Comentariu;
- Critică;
- Articol de opinie - editorial;
- Editorial în desen (caricaturi sau ilustraţii grafice);
- Breaking News Photography (imagine de "ştire caldă", de la un eveniment consumat cu puţin timp în urmă sau chiar în derulare);
- Premiul pentru Fotografie.
Literatură:
- Ficţiune;
- Dramaturgie;
- Istoria (o carte despre istoria SUA);
- Biografie şi Autobiografie;
- Poezie;
- Non-ficţiune.
Muzică
- Premiul Pulitzer pentru Muzică - decernat celui mai promiţător debutant al anului din Statele Unite.
Vezi şi: Site-ul oficial al Premiilor Pulitzer